Doliu în comunitatea medicală din România. Un renumit medic a murit la vârsta de 66 de ani după ce a fost depistat cu infamul coronavirus.
Reputatul medic chirurg a decedat la Craiova. Este vorba despre dr. Firmilian Calotă, profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova şi fost manager al spitalului județean, transmite antena3.ro
Acesta era internat la terapie intensivă când corpul a cedat în fața virusului care a provocat actuala pandemie. Trebuie menționat că medicul fusese diagnosticat cu COVID-19 în urmă cu o săptămână.
Coronavirus în România, 11 noiembrie
Până în data de 11 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 324.094 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 218.086 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.799 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.074 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până la data menționată, 8.389 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 10.11.2020 (10:00) – 11.11.2020 (10:00) au fost raportate 203 decese (116 bărbați și 87 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 48 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 57 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 58 decese la categoria de peste 80 de ani.
196 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.687. Dintre acestea, 1.092 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.557.958 de teste. Dintre acestea, 38.863 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.110 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.753 la cerere.