Poliția americană transmite că patru persoane și-au pierdut viața într-un atac armat la un spital din Tulsa, Oklahoma. Simultan, au fost confirmate și numeroase persoane rănite.
Tragedie în SUA! Mai multe persoane și-au pierdut viața într-un atac armat la un spital
Tragedia a avut loc miercuri, 1 iunie, la spitalul St. Francis din Tulsa, Oklahoma. Trebuie menționat că autoritățile au ajuns la locul faptei în trei minute, ceea ce a făcut ca numărul morților să nu fie mai mare.
„În acest moment avem patru civili care au murit și un trăgător care a murit”, a transmis șeful adjunct al poliției, Eric Dalgleish, potrivit informațiilor preluate de BBC.
Trăgătorul a suferit răni fatale prin împușcare
De asemenea, șeful adjunct al poliției a subliniat că trăgătorul, care nu a fost încă identificat, a suferit răni fatale prin împușcare. Suspectul „avea o armă lungă și o armă de mână”, a mai spus el. În momentul de față, ofițerii interoghează martorii din întreaga clădire, inclusiv pe cei care se aflau la etajul al doilea, unde a avut loc atacul.
Dalgleish a subliniat că autoritățile au primit apelul despre un trăgător la ora locală 16:52 și a ajuns la fața locului în trei minute. Conform sursei menționate, motivul atacului nu este cunoscut.
„Ofițerii care au sosit au auzit focuri de armă în clădire și asta i-a îndrumat spre etajul al doilea”, a subliniat polițistul.
Totodată, oficialii Casei Albe au transmis într-un comunicat că Joe Biden a fost informat cu privire la împușcăturile din Tulsa. Amintim că președintele SUA i-a îndemnat sâmbăta trecută pe americani să își facă auzită vocea pentru a preveni noi violențe armate, după uciderea a 19 copii și a doi profesori într-o școală din Texas.
Anterior, un atac armat s-a produs în cursul după amiezii de 25 mai la o școală din statul american Texas. Anunțul a fost făcut de autoritățile locale, iar ulterior a fost confirmat și de guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, care a venit cu câteva detalii în acest sens.
Potrivit acestuia, în urma atacului armat, 19 copii și doi adulți au fost uciși. De asemenea, un profesor și-a pierdut și el viața în timpul atacului. Referitor la cel care a comis masacrul, se pare că autorul atacului a fost în final împușcat mortal de agenții de poliție.