Tragedie în estul Pakistanului! O cunoscută jurnalistă a murit într-un mod cumplit. Aceasta a fost zdrobită de un vehicul în care se afla fostul premier Imran Khan.
Tragedia a avut loc în apropierea oraşului Gujranwaala, situat la 220 de kilometri de Islamabad. Mașina în care se afla Imran Khan conducea un convoi cu susţinători, care se îndrepta spre capitala ţării.
În urma accidentului tragic, Khan a oprit “lungul marş” către Islamabad, care are ca scop punerea de presiune asupra guvernului federal pentru organizarea de alegeri anticipate. Convoiul a pornit de la Lahore şi ar urma să ajungă vineri la Islamabad.
Sadaf Naeem era reporter la Channel 5
“Şocat şi profund întristat de teribilul accident care a dus la moartea reporterului Channel 5 Sadaf Naeem în timpul marşului nostru de astăzi”, a notat Khan pe Twitter.
Khan a precizat că au fost anulate activităţile de duminică ale partidului său, Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI).
Jurnalistul Qaazzafi Butt, care a fost martor la tragedie, a spus că Naeem, în vârstă de 40 de ani, şi-a pierdut echilibrul când încerca să se urce în vehiculul în care se afla Khan pentru a face o înregistrare audio cu fostul premier. Roata vehiculului a trecut peste capul femeii care căzuse pe şosea.