Vineri, 25 februarie, directorul general adjunct al Centrului Unificat de Reglementări (UCC) al Gazprom pentru securitatea corporativă, Alexander Tyulakov, a fost găsit mort în prestigiosul sat Leninskoye din districtul Vyborg din regiunea Leningrad.
Poliția Rusă a primit un mesaj despre moartea bărbatului respectiv. Ofițerii care au răspuns, l-au găsit lângă o frânghie, în garajul casei, având lângă el un bilet de adio, potrivit 47news. Alexander Tyulakov s-a sinucis la 61 de ani.
În prezent, forțele de ordin investighează împrejurările morții directorului general adjunct al Centrului Unificat de Reglementări al Gazprom pentru securitate corporativă.
Momentan, circumstanțele nefericitului incident sunt stabilite de Comitetul de Investigații al Regiunii Leningrad. Gazprom ERC nu a comenta nimic, până acum, despre teribilul incident.
Despre Alexander Tyulakov
Înainte de numirea sa în ERC din martie 2014, Alexander Tyuliakov a fost director general adjunct pentru securitate corporativă și resurse umane la Gazprom Transgaz St. Petersburg, o filială 100% a Gazprom, care se ocupă cu exportul și transportul de combustibil.
2022: anul deceselor la Gazprom
Reamintim că în ianuarie, în același sat, a fost găsit cadavrul unui alt top manager al Gazprom.
Leonid Shulman, șeful serviciului de transport al Gazprom Invest, de doar 60 de ani, a fost găsit mort într-un conac de pe strada Zhemchuzhnaya Leninskoye, tot din în prestigiosul sat Leninskoye din districtul Vyborg din regiunea Leningrad. Acesta a fost găsit în baie, în cadă, unde se afla un cuțit de construcție retractabil, alături de un bilet de adio.
Conform informațiilor transmise de 47news, majoritatea managerii de top ai Gazprom locuiesc în Leninskoye. În prezent, prestigiosul sat se numește „cuibul lui Gazprom”.