Doliu la Hollywood! O cunoscută actriță de teatru şi televiziune a murit la vârsta de 99 de ani, la șase luni înainte de a împlini 100 de ani. Este vorba despre Joan Copeland, sora dramaturgului Arthur Miller cunoscută pentru rolul din serialul de televiziune „Law and Order”.
Doliu la Hollywood! Actriţa de teatru şi televiziune Joan Copeland, sora dramaturgului Arthur Miller cunoscută pentru reprezentaţiile de pe Broadway şi rolul din serialul de televiziune „Law and Order”, a murit la vârsta de 99 de ani, la șase luni înainte de a împlini 100 de ani.
Fiul ei, Eric Kupchik, a confirmat că actriţa a murit în somn, în apartamentul ei din New York, relatează The Hollywood Reporter.
Cariera lui Joan Copeland
Copeland și-a început cariera în teatru cu rolul Julietei din Romeo și Julieta, la Academia de Muzica din Brooklyn, în 1945. După acest rol și-a menținut o carieră activă în teatru.
Printre alte roluri ale ei pe Broadway se numără Detective Story (1949), Not for Children(1951), Handful of Fire (1958), Tovarich (1963), Something More! (1964), The Price (1968), Coco (1969), Two By Two (1970), Checking Out (1976), 45 Seconds from Broadway (2002) și Wit & Wisdom (2003) și altele.
Copeland a fost nominalizat la Drama Desk Award pentru producția din 1976 a lui Pal Joey și a câștigat un Drama Desk Award în 1981 pentru The American Clock .
A apărut pe scenă în „Detective Story” şi „Pal Joey” şi în seriale precum „Love of Life” şi „Search for Tomorrow”.
A fost cumnata lui Marilyn Monroe
Născută Joan Miller, pe 1 iunie 1922, la New York, ea a luat numele de scenă Copeland pentru că nu a vrut să aibă de câştigat de pe urma asocierii cu numele fratelui ei. Soră a lui Miller, ea a fost cumnata lui Marilyn Monroe în perioada 1956 – 1961.
A debutat pe Broadway în „Sundown Beach”, în 1948, şi a revenit acolo de zeci de ori în următoarele decenii în producţii ca „Detective Story”, „45 Seconds from Broadway” şi „The American Clock”. În aceasta din urmă, despre o familie în timpul marii crize, piesă creată de fratele ei mai în vârstă în anii 1980, Copeland şi-a portretizat propria mamă şi a câştigat un premiu Drama Desk pentru acel rol.
Copeland a fost şi rezerva lui Katherine Hepburn în rolul Cococ Chanel în musicalul „Coco”, care a avut mai mult de 320 de reprezentaţii din 1969.
În televiziune a lucrat începând cu anii 1950, mai ales în seriale. În perioada 1991 – 2001 a fost judecătoarea Rebecca Stein în serialul „Law & Order”. A apărut şi în „ER”, „Chicago Hope” şi „Cagney & Lacey”.
Actriţa a fost căsătorită cu bacteriologul George Kupchik între 1943 şi până la moartea lui, în 1989.