Elevii de liceu au susținut astăzi un nou examen la BAC 2020. Deși au fost luate măsuri stricte pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus, un cadru didactic care a făcut parte dintr-o comisie de supraveghere a fost confirmat pozitiv cu Covid-19.
Alertă de Covid-19 la BAC. Un cadru didactic care a făcut parte din comisia de supraveghere de la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi a fost confirmat ca fiind infectat cu COVID-19.
Reacția autorităților a venit imediat. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Luciana Antoci, a susținut că profesoara a fost confirmată cu COVID-19 după ce luni a participat la supraveghere la examenul de Bacalaureat, la Liceul Pedagogic din Iaşi.
„Este vorba despre un cadru didactic care a fost în Centrul de examen nr. 8, luni, la prima probă. Luni dimineaţă, a trecut de filtrul epidemiologic, având temperatura sub 37,3 grade, a depus declaraţie pe proprie răspundere conform căreia în familie nu are pe nimeni bolnav şi nu a intrat în contact cu cineva confirmat. De altfel, s-a simţit bine pe toată perioada probei. Luni, spre seară, a început să se simtă rău, marţi a fost la clinică pentru a fi testată. Rezultatul a fost pozitiv”, a declarat Luciana Antoci, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, potrivit Agerpres.
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a reacționat imediat și a decis să efectueze o anchetă epidemiologică.
„Cadrul didactic şi profesorul cu care a supravegheat în aceeaşi sală nu au mai intrat în comisie. Ancheta epidemiologică făcută de DSP Iaşi a arătat faptul că regulile şi procedurile au fost respectate în acel centru de examen, motiv pentru care au continuat celelalte probe ale examenului de Bacalaureat”, a punctat Luciana Antoci.