A avut loc un accident rutier în Buzău în prima zi de Paște
Duminică, 16 aprilie 2023, trei persoane, printre care și o fetiță de doar 2 ani, au fost rănite într-un accident rutier, care a avut loc pe DN 1 B, la ieșirea din orașul Ulmeni, județul Brașov.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Buzău, o femeie în vârstă de 56 de ani, care venea dinspre Prahova către Buzău, a lovit un alt autoturism condus pe sensul opus de mers. Mașina lovită era condusă de un bărbat de 28 de ani, însoțit de o femeie de 21 de ani și de un copil de doar 2 ani. Cele trei persoane rănite au fost preluate de ambulanță pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii au întocmit deja un dosar penal, iar acum continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul respectiv.
Cinci oameni au fost răniți într-un accident rutier
Tot duminică, alte cinci persoane au fost implicate într-un accident rutier la ieșirea din Cluj-Napoca spre Florești. Pompierii de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca au intervenit la fața locului.
În accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme. Potrivit ISU Cluj, nu au existat victime încarcerate, iar paramedicii au evaluat două persoane care au refuzat să fie transportate la spital.
Duminică, a avut loc un accident rutier în apropiere de Târgu-Jiu
Din nefericire, tot duminică, în apropiere de municipiul Târgu-Jiu, trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, vinovat fiind un șofer în vârstă de 47 de ani.
„Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată cu privire la faptul că pe DE 79 Iași-Gorj s-a produs un accident rutier cu victime. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 47 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Drăguțești, din direcția Rovinari-Târgu Jiu, a pătruns pe sensul opus de mers și a întrat un coliziune cu două autovehicule conduse de o femeie de 34 de ani, respectiv un tânăr de 21 de ani. În urma impactului, cele trei autovehicule au fost proiectate în șanțul pluvial aflat pe marginea părții carosabile.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală a șapte persoane, toate fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului. Conducătorilor celor trei autoturisme le-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii acoolemiei”, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.