România are în operare 836 de kilometri de autostradă, reuşind în anul 2019 să dea în folosinţă doar 22,14 kilometri, respectiv Lugoj-Deva lotul 4, după ce, la începutul anului, ministrul interimar al Transporturilor la acea dată, Rovana Plumb, promitea 180 de kilometri de autostradă, deşi erau în execuţie şantiere pe 118 kilometri.
Ulterior, la revenirea lui Răzvan Cuc în fruntea Ministerului Transporturilor, promisiunea s-a redus la 100 de kilometri pentru 2019, însă s-a reuşit deschiderea circulaţiei doar pe 22,14 de kilometri, pe lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva.
Mult sub promisiuni
Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, de 21,3 kilometri, a rămas închis, deşi constructorul spaniol îl finalizase în proporţie de 99% (mai rămăseseră de terminat lucrări minore în afara corpului autostrăzii, precum şanţuri, garduri, înierbare de taluzuri), însă CNAIR a reziliat la sfârşitul lunii august contractul cu acesta, pe motiv că a găsit 66 de deficienţe, iar antreprenorul a refuzat extinderea perioadei de garanţie de la 4 la 10 ani.
Chiar dacă s-ar fi dat traficului şi acest lot, numărul de kilometri de autostradă daţi în folosinţă anul acesta ar fi ajuns la 43 cu mult sub promisiunile făcute de Răzvan Cuc şi Rovana Plumb, arată Agerpres.
Restricții de viteză
Totuşi, actualul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, a declarat recent că există posibilitatea ca lotul 3 Lugoj-Deva să poată fi dat în trafic zilele acestea, cu restricţii de viteză şi tonaj, până la sfârşitul anului, în condiţiile în care lucrările la podul peste Mureş sunt aproape de finalizare.
”Lugoj-Deva, stadiul fizic 97-98%, în acest moment, după analize, pentru că nu mi-am permis să iau decizii fără a avea o analiză temeinică, după o discuţie cu reprezentanţii antreprenorului, după mai multe discuţii cu cei de la CNAIR, după discuţii, consultări cu prim ministrul, vreau să vă spun că astăzi la podul peste Mureş se lucrează la ridicarea tablierelor şi la fixarea aparatelor de reazem”, a menţionat ministrul, la B1 TV.”
Experții sunt trimiși pe teren
”Acest lucru se va finaliza la sfârşitul acestei săptămâni. Trimit acolo experţii de la CESTRIN să facă încă o expertiză, atât pe drum, cât şi pe pod, şi, în condiţiile în care experţii îmi spun că acest obiectiv poate fi dat în trafic cu restricţii de viteză, respectiv cu restricţii de tonaj, acest lucru se va întâmpla în anul 2019, la sfârşitul acestui an, în această lună. În condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile de siguranţă”, a adăugat Bode.
În 2019, au demarat trei şantiere noi, dar sunt şi proiecte la care nu s-a făcut nimic. Printre şantierele începute în 2019 se numără construcţia la subsecţiunea 3C3 Biharia-Borş a Autostrăzii Transilvania, cu o lungime de 5,35 kilometri.
Lucrări începute în 2019
Construcţia include cinci poduri şi pasaje şi un nod rutier. Subsecţiunea începe în zona localităţii Biharia, iar traseul tranzitează o zonă de câmpie, între localităţile Biharia, Satu Nou şi graniţa româno – maghiară. Contractul de construire a fost semnat în data de 20 decembrie 2018, activitatea de proiectare a început pe 18 ianuarie 2019, iar execuţia lucărilor în 13 aprilie 2019. Pe secţiunea Biharia – Borş stadiul era la jumătatea lunii octombrie de 49,06%
Din A3 Bucureşti – Borş au fost construiţi doar 138 de km din 606 km şi se lucrează acum pe două tronsoane, respectiv Ploieşti – Braşov, la segmentul Râşnov – Cristian (6,3 km), şi pe Tg. Mureş – Gilău, pe lotul 2 Ogra – Câmpia Turzii (Iernut – Cheţani) – 17,9 km, unde stadiul fizic este de 80,47%, şi pe lotul 3 Ogra – Câmpia Turzii (Cheţani – Câmpia Turzii) – 15,69 km.
Din A10 Sebeş-Turda, care ar trebui să aibă 70 de km, se poate circula doar pe 28 de km. Sunt în lucru loturile 1 (progres fizic 78,6%) şi 2, de 17 km şi, respectiv, 24 de km.
Cea mai importantă autostradă
În ceea ce priveşte construcţia Autostrăzii Sibiu-Piteşti, după o licitaţie lansată în 2017, tronsonul Sibiu-Boiţa, de 13 km, a fost contractat în 2019, însă lucrările nu au putut să înceapă, întrucât este nevoie să se finalizeze proiectul tehnic şi să se emită autorizaţia de construire.
Ministrul Lucian Bode dă asigurări că la începutul anului viitor vor demara lucrările la acest tronson. De asemenea, Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, a aprobat la data de 25 octombrie 2019 cererea de finanţare pentru proiectul ‘Construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti Secţiunile 1, 4 şi 5’, depus de CNAIR în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 şi a transmis proiectul la Comisia Europeană.
Proiectul, în integralitatea sa, are o lungime de 122,11 km, fiind divizat în 5 secţiuni ce traversează 3 judeţe: Sibiu, Vâlcea şi Argeş.
Ce se întâmplă în Moldova
De asemenea, o evoluţie semnificativă au înregistrat şi lucrările la VO Bacău, care au început în martie 2019 şi în prezent au atins un stadiu fizic de aproape 40%. Proiectul reprezintă practic prima secţiune a viitoarei autostrăzi de pe Coridorul Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Suceava – Paşcani.
Potrivit ministrului Transporturilor, Lucian Bode, România are în prezent 134 de km de autostradă şi drumuri expres în lucru. În plus, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC) a anunţat că a transmis către Comisia Europeană contracte de finanţare în valoare de 160 de milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.
Astfel, a fost transmis la Bruxelles proiectul major de realizare a Centurii de Ocolire a Municipiului Bacău, la profil de autostradă, cu o valoare totală de 968,781 milioane de lei, din care 689,437 milioane de lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene.