Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu informează că a avut loc o avalanșă în ziua de vineri, 16 februarie.
Potrivit salvatorilor, la fața locului au trimis o autospecială de stingere, o șenilată și o ambulanță SMURD.
ISU Sibiu a reacționat imediat în urma informațiilor primite
ISU a transmis că primele informații primite indicau „o persoană posibil surprinsă”.
„Vineri după-masă a avut loc în zona Bâlea o avalanșă. Întrucât informațiile primite indicau o persoană posibil surprinsă, ISU Sibiu a alocat la fața locului , în sprijinul Salvamont, o autospecială de stingere, o șenilată și o ambulanță SMURD”, a informat ISU Sibiu.
De asemenea, la fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD. Din păcate, victima nu a mai putut fi resuscitată.
„Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu a fost informat asupra producerii unei avalanșe la Bâlea Lac, cu o victimă care din păcate, nu a mai putut fi resuscitată”, a transmis Salvamont Sibiu.
Bărbatul decedat era angajat la Salvamont
Bărbatul decedat era angajat la Salvamont Sibiu. Potrivit informațiilor apărute în urma tragediei, acesta nu se afla în timpul serviciului.
„Victima a fost adusă la Bâlea Cascadă şi urmează să fie predată IML-ului. Victima era în vârstă de 33 ani, angajat în SPJ Salvamont Sibiu.
Avalanşa a avut linie de fractură undeva la 250 metri şi cale de rulare 400 metri diferenţă de nivel, lungime 800 metri.
Victima a suferit leziuni incompatibile cu viaţa din cauza impactului cu stâncile peste care a fost aruncat”, a transmis Dan Popescu, directorul Salvamont Sibiu.
În data de 13 februarie, Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu a anunțat pe pagina sa de Facebook că intră în vigoare o „avertizare grad 4 din 5 de avalanșă în masivul Făgăraș”.
„ANM a emis o avertizare grad 4 din 5 de avalanșă în masivul Făgăraș”, a anunțat Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu pe Facebook.
Serviciul a oferit un buletin meteorologic pentru perioada 13.02.2024, ora 20 și 14.02.2024, ora 20.
Salvamont Sibiu a avertizat turiștii în 15 februarie că „riscul de avalanșă este 4 din 5”. În acest context, nu au recomandat practicarea sporturilor de iarnă în zonă.
„O avalanșă de mari dimensiuni a avut loc la Bâlea Lac în urmă ultimelor ninsori. Din fericire nu au existat victime.
Reamintim turiștilor că riscul de avalanșă este 4 din 5 și nu recomandăm practicarea sporturilor de iarnă în zona!”, a informat Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu.
Postarea a strâns câteva sute de reacții și aprecieri.
Amintim că în ziua de joi a avut loc o altă avalanșă, de mari dimensiuni, în aceeași zonă. La momentul respectiv, doi turiști au avut corturile îngropate în zăpadă.
Aceștia se aflau într-o cabană din apropiere și nu au fost răniți.