Tragedie fără margini în lumea fotbalului din Bulgaria. Un antrenor de juniori din ţara vecină a fost omorât pe loc un fulger, în timp ce trei dintre jucătorii care se aflau pe teren au fost răniţi. Procurorii au deschis imediat o anchetă cu privire la sistemul paratrăsnet al stadionului.
Este anchetă în Bulgaria, în urma decesului unui antrenor de fotbal din ţara vecină! Procurorii investighează posibile neglijenţe legate de moartea acestuia.
Antrenor în vârstă de 41 de ani, mort după ce a fost lovit de fulger în timpul unui meci
Antrenorul bulgar Ivan Rancev, în vârstă de 41 de ani, a încetat din viaţă după ce a fost lovit de un fulger în timpul unui meci amical la nivel de juniori, transmite agenţia EFE.
Incidentul mortal a avut loc duminica trecută în debutul meciului amical din localitatea Lesiciovo, între echipa locală FC Hebăr şi Botev Cernogorovo.
Procuratura a deschis o anchetă pentru a determina dacă sistemul paratrăsnet al stadionului era bine conceput şi amplasat, a adăugat agenţia de presă Dnes.
Tehnicianul în vârstă de 41 de ani, unul dintre antrenorii de la categoriile inferioare de la Hebăr, a murit practic pe loc, în timp ce trei jucători au fost răniţi.
Primarul din localitatea Lesiciovo, Dimităr Vrincev, a declarat pentru presă că o furtună cu fulgere puternice a început imediat după debutul meciului.
“Fulgerul a lovit direct în Ivan Rancev”, a explicat edilul.
Doliu şi în Rusia, după o tragedie petrecută tot în timpul unui meci amical
Sâmbătă, în timpul unui meci amical de fotbal din Rusia, portarul echipei Krasnaya Zvezda, Alexander Shishmarev, în vârstă de 23 de ani, a murit în urma unei ciocniri cu un adversar.
„Este o tragedie pentru noi toți”, spune Alexander Gvardis, șeful federației locale de fotbal din regiunea Kaliningrad.
„Shishmarev a sărit după o minge şi s-a lovit de un jucător de la Baltika, apoi a căzut. Din primele date, şi-a înghitit limba, s-ar fi sufocat. În mod clar, nu a fost din cauza unei lovituri la cap”, a mai precizat oficialul rus.
„Alexander a fost lovit în zona gâtului de către adversarul cu care s-a ciocnit în viteză. Medicii noştri, unii dintre cei mai buni din regiune, erau prezenţi la meci.
Ei au intrat imediat pe teren, însă n-au mai putut face nimic. Medicii de pe ambulanţă au încercat să-l ajute timp de o oră, însă, din păcate, a murit în ambulanţă”, a declarat şeful serviciului de presă al echipei gazdă, pe al căror teren veniseră cei de la Krasnaya Zvezda pentru meciul amical.
Sursa foto: Dreamstime