Șoferul de autobuz a condus în continuare, fără să își dea seama de ce a făcut. Conducătorul auto care conducea pe linia 335, a accidentat mortal, duminică, un pieton, însă și-a continuat traseul kilometri întregi, până să fie oprit de polițiști.
Totul s-a întâmplat pe Bd Grigorescu, la stația Brâncuși, sens Băneasa. Însă șoferul a fost oprit de oamenii legii abia în zona Aviatorilor. Mai exact, este vorba despre un traseu cu 17 stații, care se parcurg în aproximativ 30-40 de minute.
”În această dimineață, în jurul orei 06:02, a fost înregistrat un accident de circulație pe bd. Nicolae Grigorescu. Conducătorului unui autobuz din cadrul STB a surprins și accidentat un pieton. În urma accidentului pietonul a decedat. Conducătorul autovehiculului a fost testat cu ambele aparate, rezultatele fiind 0, respectiv negativ”, transmite poliția.
Ce declarat șoferul polițiștilor
Tras pe dreapta, șoferul a declarat în fața agenților care l-au oprit în zona Arcului de Triumf că nu și-a dat seama că a lovit un pieton.
Bărbatul a fost testat pentru consum de alcool sau droguri, rezultatele testului fiind negative. Mai mult decât atât, acesta a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru a-i fi prelevate probe biologice.
Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul. Șoferul nu va mai conduce până la finalizarea cercetărilor.
Directorul STB a dat detalii importante despre accident
Conform informațiilor furnizate de directorul STB, Adrian Criț, accidentul a avut loc pe Bulevardul Nicolae Grigorescu, în dreptul stației Brâncuși a liniei STB 335, pe sensul spre Băneasa. Autobuzul implicat în accident este un Otokar articulat, lung de 18 metri.
Autobuzul este garat în prezent la autobaza Titan, iar șoferul nu va mai conduce cel puțin până la finalizarea cercetărilor.
Șoferul are 45 de ani și este unul cu experiență
Șoferul, în vârstă de 45 de ani, este unul cu experiență în cadrul STB, fiind angajat din anul 1995 în companie. Ultimul liber avut a fost sâmbătă, 15 aprilie, iar ultima viză medicală a fost obținută pe 4 aprilie.
Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
„Conducerea societății se implică în cercetarea administrativă a evenimentului, înregistrările video de pe autobuz sunt puse la dispoziția Poliției Rutiere. Regretăm cele întâmplate și transmitem condoleanțe familiei persoanei decedate“, a transmis directorul STB, Adrian Criț.