Tragedie în Vaideeni, chiar în ziua de Crăciun
Într-o locuință din Vaideeni, județul Vâlcea, luni seara, au fost descoperiți doi adulți și un copil în vârstă de șapte ani, toți decedați, cel mai probabil ca urmare a unei intoxicații cu monoxid de carbon.
Luni seară, ISU Vâlcea a transmis că au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unor persoane, posibil intoxicate, în localitatea Vaideeni, satul Marita, cu puțin timp în urmă.
O autospecială cu apă și spumă de la Horezu și una SMURD de la Stația Grădiștea, împreună cu o ambulanță SAJ, au fost trimise acolo.
Sursa citată a indicat că, din nefericire, la locul evenimentului au fost descoperite trei victime, un minor și doi adulți, care aveau leziuni incompatibile cu viața. Echipajul SAJ a declarat decesul acestora.
Ce spune poliția
IPJ Vâlcea a informat că pe data de 25 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Horezu au primit o sesizare referitoare la găsirea a trei persoane în stare de inconștiență într-o locuință din Vaideeni.
Echipajele polițienești s-au deplasat la fața locului și au identificat trei persoane decedate: un bărbat în vârstă de 32 de ani, o femeie de 26 de ani și un minor de 7 ani, toți din Vaideeni, existând suspiciunea unei intoxicații cu gaz. De asemenea, un echipaj medical din cadrul S.A.J. Vâlcea a fost prezent la locul incidentului și, din păcate, a confirmat decesul celor trei persoane.
Trupurile neînsuflețite au fost duse la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea pentru a fi supuse necropsiei.
Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis de către polițiști, iar ancheta este în desfășurare. Se continuă cercetările, iar la finalizare se va propune o soluție prin intermediul unității de parchet competentă.
În cursul acestei dimineți, în România a mai avut loc o tragedie, fiind însă vorba despre un accident de circulație care a avut loc pe raza județului Iași.