Folosind tehnologia Time of Flight, senzorii REDSCAN pot detecta deplasarea unui corp prin planul virtual proiectat, determinând totodată dimensiunea acestuia, viteza cu care se deplasează şi distanţa la care se află. Practic, sunt emise fascicule laser în domeniul invizibil, într-un plan orizontal sau vertical şi se monitorizează reflexia lor în cazul intersectării cu corpuri ce nu ar trebui să se afle în mod normal în suprafaţa monitorizată, cu un timp de răspuns de numai 25ms. Evident, senzorii din familia REDSCAN au fost dezvoltaţi cu precădere pentru securizarea perimetrelor, dar modul în care funcţionează aceştia îi transformă în soluţii extrem de flexibile, cu aplicabilitate multiplă într-o gamă largă de scenarii de utilizare, inclusiv pentru folosirea la metrou sau la trecerile de cale ferată.
Astfel, pot fi instalate de exemplu dispozitive RLS-2020I, proiectate pentru interior, sau RLS-2020S, adaptate pentru utilizare atât la interior cât şi la exterior, care să securizeze întreaga suprafaţă a şinelor din staţii şi să detecteze pătrunderea oricărui corp în spaţiul protejat. Ca rezultat, pot fi generate alarme care să alerteze vatmanul pentru a opri garnitura de tren ce se apropie de staţie, sau chiar se pot implementa sisteme mai complexe, care să acţioneze în mod automat sistemele de frânare. Adiţional, pot fi adăugaţi senzori REDSCAN şi pe peron, în vecinătatea şinelor, pentru a detecta persoanele care depăşesc anumite limite atunci când trenul nu se află în staţie, cu scopul avertizării lor în mod automat în privinţa pericolului la care se expun.
Avantajul detectorilor OPTEX REDSCAN este că pot funcţiona în zone cu lumină ambientală redusă şi că pot fi implementaţi în sisteme complet automatizate. Asta înseamnă că practic pot fi utilizaţi în aproape orice mediu şi că elimină în acelaşi timp factorul uman din procesul de detecţie şi alertare, pentru un maximum de eficienţă şi rapiditate.