Premierul Victor Ponta a afirmat astăzi că în 2015 situaţia economică a României a înregistrat modificări importante faţă de 2009, când au început acordurile cu finanţatorii internaţionali, reuşindu-se în această perioadă o creştere a nivelului de trai şi a veniturilor românilor. "Astăzi, după încheierea acordului cu FMI, vă prezint câteva cifre. Vreau să vă arăt de unde am plecat în 2009, atunci când au început acordurile cu finanţatorii internaţionali, şi unde suntem în 2015. Lumea poate judeca prin rezultate concrete ceea ce s-a făcut mai ales în ultimii ani, fără politici de austeritate, fără sufocarea economiei, ci, dimpotrivă, crescând nivelul de trai şi veniturile românilor", a scris premierul pe Facebook. Astfel, premierul arată că dacă în 2009 creşterea economică era de minus 6,6%, în trimestrul II al anului 2015 s-a înregistrat o creştere economică de 3,7%. Totodată, adaugă Ponta, deficitul bugetar în 2009 era de 9% din PIB, în vreme ce în 2015 deficitul bugetar prognozat este de 1,45 % din PIB, iar execuţia bugetară la zi arată un excedent bugetar de 0,92%.

Deficitul structural, după cum reiese din datele prezentate de premier, în 2009 era de 9,1% din PIB, iar în 2015 de 1,25% din PIB. Privitor la gradul de absorbţie a fondurilor europene, din aceeaşi sursă reiese că în 2009 acesta era de 0,85%, iar în prezent este de circa 60%, estimarea pentru finalul anului fiind de 70%. Din datele prezentate de premier reiese şi că rata şomajului este în prezent de 6,8% în vreme ce în 2009 era de 6,9%.

Totodată, nivelul inflaţiei era în 2009 de 4,7%, în timp ce în august 2015 s-a înregistrat un nivel al inflaţiei de minus 1,5%. Premierul arată şi că nivelul salariului mediu era de 1.855 de lei în luna mai a anului 2009, iar în acest an, la nivelul lunii august, a ajuns la 2.563 de lei. Ponta adaugă şi că nivelul salariului minim brut a crescut de la 600 de lei în 2009 la 1.050 de lei în 2015.

Nu în ultimul rând, premierul menţionează şi că nivelul pensiei medii lunare a crescut de la 709 lei în 2009 la 886 de lei în 2015. Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional, blocat din luna iunie a anului trecut, a expirat sâmbătă, 26 septembrie, iar o direcţie clară a evoluţiei relaţiilor dintre cele două părţi este de aşteptat să se contureze în perioada următoare.

Sursa: AGERPRES