Vă prezentăm mai jos, în regim live text, cele mai importante declaraţii făcute de preşedintele Băsescu:
Despre politica guvernului Ponta în sensul majorării taxelor:
– Fără a face politică, trebuie să vă spun că observ o schimbare. Îmi aduc aminte anul de criză 2010 când s-au luat măsuri dure dar fără a pune taxe noi. Acum se trece iar la inventarea de taxe şi impozite pentru a hrăni aparatul bugetar. Afirm fără rezerve că este greşit
– S-a trecut la situaţia de a hrăni omul gras, statul, care se pune în spatele omului slab adică economia reală.
– Dacă banii vor merge spre aparatul de stat nu este în regula. Doar economia reală poate plăti pensii şi salarii. Se produce o schimbare de filosofie în defavoarea mediului de afaceri.
– Soluţia este mărirea bazei de impozitare, nu introducerea de noi taxe.
-Eu nu spun să nu priviţi şi la Guvern dar nu se ştie ce primiţi de acolo
– Mesajul meu este: lăsaţi economia cu poveri cât mai mici pentru a ne putea ţine pe toţi
Despre lipsa de finanţare şi preţul energiei
– România are două mari probleme. Este clar că băncile nu au niciun fel de disponibilitate să sprijine IMM. Vă asigur că voi avea discuţii cu băncile în acest sens mai ales că şi BNR a redus dobânzile
– A doua mare problemă este costul ridicat ale energiei. Acest cost ne face necompetitivi. Una este o liberalizare a costului si sa spui targetul este nivelul european si alta este sa spui ca liberalizezi dar costul trebuie sa urce pana la nivelul la care nu mai subventionez".
-Cele două probleme vor trebui să-şi găsescă soluţii la nivel european pentru că România nu este o insulă. Suntem tot mai legaţi de UE. Competitivitatea noastră vine strict din sectorul privat. Va trebui să privatizăm onest marile companii. Altfel nu vom fi competitivi cu sectorul de stat.
Despre un nou mecanism de garantare a creditelor
– Pentru finanţarea IMM s-a creat soluţie la nivel european. Din 1 ian 2014 s-au creat foarte multe instrumente de finanţare. Cel mai eficient, care ţine de Guvern, este sistemul de garantare a finanţării din fondurile de coeziune. La ultimul Consiliu European s-a stabilit şi mecanismul. Spre exemplu Romania are alocate 23 de miliarde pana in 2020 pe aceste fonduri.
– România având 23 de miliarde poate spune că utilizează 1 mld pentru finanţarea IMM. Acest miliard ne aparţine dar se lasă în garanţie la CE. Acest lucru înseamnă că avem dreptul să angajăm credite de 3 mld din sistemul bancar. În cazul în care un IMM are probleme cu rambursarea creditului în prima parte a derulării lui se execută o parte din garanţie.
– Dacă IMM trece de prima fază dar se împiedică în a doua fază, intervine Fondul European de Investiţii. Dacă se împiedică în a treia fază, intervine BEI care plăteşte ratele. Cu certitudine, BEI va negocia condiţiile cu băncile. Condiţiile vor fi apropiate zonei euro adică dobânzi mici
– Acel eventual miliard pentru garanţii reprezintă bani care nu se pierd. Dacă nu se fac plăţi în contul IMM, România primeşte banii de garanţie înapoi. Banii pot fi utilizaţi ca factor de multiplicare şi nici nu afectează deficitul
-Acest sistem garantează 80 la sută din credit
Despre Uniunea Bancară Europeană
-Realizarea Uniunii Banacre este importanta pentru Romania. Ea va fi functionala la finele lui 2014. Deja sistemul de supraveghere este aprobat si va fi aprobat si sistemul de faliment al bancilor. Decizia CE a fost ca inainte de intrarea in vigoare a Uniunii, toate bancile sa treaca printr-un test de stress extrem de exigent. Se va pune problema daca unele banci vor intra sau nu in sistem. Guvernele vor trebui sa finanteze bancile care au prea multe credite neperformante".