Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a vorbit duminică seara, la România TV, despre actuala conducere a țării. Acesta este de părere că oamenii nu mai au încredere în cei care conduc țara.
Mai precis, Traian Băsescu este de părere că pe timpul stării de urgență s-a testat foarte puțin. În plus, fostul președinte este de părere că relaxarea măsurilor fără cunoștința focarelor a dus la situația în care suntem acum.
„Una din marile probleme era că pe timpul starii de urgenta a fost ca s-a testat foarte putin. Faptul că s-au relaxat masurile fara ca autoritatile sa stie unde sunt focarele, ne-a adus aici. Au fost 2 lucruri care nu s-au respectat. În primul rând, masurile din pandemie trebuiau sa se aplice cu respectarea drepturilor fundamentale. Am luat niste masuri salbatice care au iritat populatia. Al doilea lucru: prin comunicare, autorităţile trebuiau sa-şi facă din populatie un partener.”, spune Traian Băsescu.
Actuala conducere trebuie să plece
Acesta a mai declarat că oamenii nu mai au încredere în Guvernul Orban și că acesta trebuie schimbat. Mai mult decât atât, fostul președinte a mai spus că românii au fost umiliți în această perioadă.
”Efectele pandemiei nu sunt controlate. Oamenii nu au incredere în actuala conducere. Trebuie altă echipa. Aceasta populatie a fost umilită de tratamentul primit. Trebuie sa plece Vela, Arafat, ministrul Sănătăţii şi Premierul. Responsabilitatea operatiunii este a premierului. Arafat a ratat toate operaţiunile de salvare. Decizie de relaxare a fost cea mai mare mizerie. Relaxare fără să stii cele ma mari focare”, a spus Traian Băsescu la România TV.
Acuzații la adresa lui Klaus Iohannis
Băsescu este de părere că actualul președinte, Klaus Iohannis, a ridicat starea de urgență în urma unor rezultate false. Acest rezultat a fost cauzat de numărul mic de teste efectuate în 24 de ore.
Mai mult decât atât, fostul președinte este de părere că starea de urgență este necesară pe teritoriul României și cataloghează starea de alertă ca fiind o anomalie legislativă.
„După părerea mea, starea de urgenţă este necesară pentru că este singura soluţie în raport cu derapajul în care ne aflăm. Trebuie introdusă din nou izolarea socială pentru că este singura soluţie să stopăm extinderea coronavirusului. După ce s-a ridicat starea de urgenţă, cu rezultate falsificate datorită numărului mic de testări, lucrurile au scăpat de sub control din două motive.
Primul motiv: atunci când au introdus starea de alertă n-au avut nimic în cap, dar fără să ştie ce au de făcut în paşii următori,” afirma Traian Băsescu.