Traian Băsescu a spus joi, 2 mai, că nu are niciun regret personal după vilă de protocol, deoarece a achiziționat un apartament nou, care este gata să primească mobilier.
Traian Băsescu, după ce a pierdut vila de protocol: „Este o situaţie normală, n-aş intra în detalii”
Așadar, fostul președinte al Românie a dezvăluit că autoritățile realizează astăzi, 2 mai, un inventar la vila de protocol, iar procedura va fi finalizată în curând. Simultan, Traian Băsescu a dezvăluit și că noua sa locuință este gata să primească mobilier.
„Este o situaţie normală, n-aş intra în detalii. Cert este că astăzi i-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. Se termină azi”, a declarat Traian Băsescu la Realitatea Plus.
Traian Băsescu: Mi-am cumpărat un apartament foarte frumos”
De asemenea, fostul președinte spune că RA-APPS a fost „cea mai decentă instituţie”, deoarece a lucru cu legea, ci nu cu somații.
„RA-APPS a fost cea mai decentă instituţie, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somații, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituţie dintre toate instituţiile statului”, a mai spus Băsescu, înainte de a comenta situația în care se află astăzi.
„Ştiţi ceva, un stat care-şi batjocoreşte foştii preşedinţi n-are decât să fie tratat de foştii preşedinţi cum îi tratează el. Aşa că ce-mi dă statul am să-i dau şi eu, n-am obligaţia să-i dau altceva”, a completat fostul președinte.
Legat de noua sa locuință, Traian Băsescu a spus că este foarte frumoasă și nu stă „în mila statului român”.
„Credeţi-mă că nu am niciun regret personal după locuinţa statului, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, aşa că nu stau în mila statului român. Maria e oricum mulţumită oricum, atât timp cât suntem împreună”, a mai spus el.
Legat de actuala situație politică, Băsescu a amintit de faptul că avem „16 miliarde de euro necheltuiţi din exerciţiul bugetar 2014-2020”.
„Mă întreb cât de proşti putem fi să avem 16 miliarde de euro necheltuiţi din exerciţiul bugetar 2014-2020, pe care îi pierdem anul viitor, şi în acelaşi timp să împrumutăm bani. Cît de incompetenţi şi proşti putem fi, noi, ca stat”, a completat fostul preşedinte.
Acesta a fost întrebat și dacă se impune o majorare a pensiilor. Astfel, Băsescu a afirmat că oricine în momentul de faţă are nevoie de bani, în special cei cu venituri mici.
„Categoric ceva trebuia făcut, dar trebuiau gândite alte surse. Dacă ar fi utilizat cei 16 miliarde de euro pe care îi au la dispoziţie din 2014, când ţipa Ponta că sunt prea puţini cei 42 de miliarde, iată că am ajuns în ultimul an de utilizare a banilor şi avem 16 miliarde necheltuiţi. Câte locuri de muncă şi contribuţii la bugetul de stat, dacă aceşti bani ar fi fost utilizaţi”, a conchis Traian Băsescu.