În opinia lui Traian Băsescu, România nu este afectată de atitudinea Dianei Șoșoacă. Toată lumea se aștepta la „atitudini de acest tip”, spune fostul președinte.

Traian Băsescu spune că Diana Șoșoacă este aplaudată

De asemenea, Băsescu a subliniat faptul că Diana Șoșoacă este aplaudată de „un tronson serios de români”.

„Nu cred că România este afectată de atitudinea uneia despre care se știa, adică Șoșoacă era cunoscută, toată lumea se aștepta la atitudini de acest tip din partea doamnei Șoșoacă, deci s-a făcut de râs ea în Parlamentul European și în Europa, dar este aplaudată de un tronson serios de români care spun: domne’, i-a zis-o!”, a relatat Băsescu la B1TV.

Fostul președinte a explicat că prezența acesteia în Parlamentul European este „rezultatul unui vot”. Mai mult, ar lua mai multe voturi, dacă mâine ar fi alegeri, spune fostul președinte.

„Pentru că doamna Șoșoacă n-a picat din cer, ea e rezultatul unui vot, fiind cunoscută cu pozițiile pe care le avea, pro-ruse, anti-europene, izolaționiste, «România și noi», deci ea n-a venit din cer așa, este rezultatul votului românilor. Asta au votat românii, asta au trimis în Parlament.

Probabil, dacă mâine ar fi alegeri, ar lua mai multe voturi”, a mai spus Băsescu.

Diana Șoșoacă
SURSA FOTO: Dreamstime

A luat mai multe voturi decât la legislatura trecută

Băsescu a amintit apoi de faptul că Diana Șoșoacă a luat mai multe voturi decât la legislatura trecută, când a trecut cu doar opt voturi.

„A luat mai multe voturi decât la legislatura trecută, când a trecut cu doar opt voturi (…), însă este adevărat, în momentul de față PPE are 12 membri mai mult decât în legislatura trecută, și dânsa este susținută de PPE. În plus, PPE a făcut aranjamente foarte precise cu Renew și cu socialiștii pentru desemnarea dânsei, însă sunt aranjamente în baza unor angajamente.

Veți vedea, când se va întocmi Comisia, doamna Ursula va trebui să facă comisarul pentru Mediterana pentru că l-a promis Italiei, va trebui să facă un comisar pentru apărare pentru că l-a promis mai știu eu cui, deci vor fi angajamente pe care și le-a luat și le va îndeplini. Socialiștii, spre exemplu, au pus condiții foarte dure legate de acordarea de sprijin pentru categoriile sărace din Europa, deci și-a încărcat programul destul de bine. Oricum era dreptul PPE să numească șeful Comisiei pentru că a câștigat alegerile”, a conchis Băsescu.

Europarlamentara SOS România Diana Şoşoacă a fost dată afară din plenul Parlamentului European

Amintim că europarlamentara SOS România Diana Şoşoacă a fost dată afară din plenul Parlamentului European, joi, 18 iulie 2024, în timpul dezbaterii privind realegerea Ursulei von der Leyen pentru funcția de președinte al Comisiei Europene.

Europarlamentarul român Siegfried Mureşan a spus că s-a făcut se râs. Luis Lazarus a filmat momentul și l-a postat ulterior pe Facebook.

A fost dată afară după ce a pledat pentru credința în Dumnezeu

Pe fundal, se aud țipetele oficialilor europeni. Potrivit spuselor lui, ea a fost dată afară din Plenul Parlamentului European după ce a pledat pentru libertatea de exprimare și credința în Dumnezeu-Sfânta Treime: Tatăl, Fiul (Iisus Hristos) și Duhul Sfânt.

„În Dumnezeu noi credem!”, a strigat Diana Șoșoacă în plenul Parlamentului European, ținând deasupra capului ei o sfântă icoană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Incidentul a fost filmat și de alți europarlamentari și postat ulterior pe X. Europarlamentara și-a continua mesajul după ce și-a pus o botniță pe gură.

Ea avea în mâini un sac negru, asemănător cu cei în care erau băgați oamenii decedați din cauza COVID-19 în timpul pandemiei provocate de coronavirus. Cineva a încercat să-i ia sacul, dar ea l-a strâns l-a piept și le-a reamintit că este proprietatea ei.

Mai apoi, Șoșoacă a lansat un atac puternic la adresa Ursulei von der Leyen, care a fost vizată de mai multe acuzații grave.

„Am dreptul să vorbesc! Ați ucis oameni în România! Acesta este sacul oamenilor morți din România! Libertatea exprimării! Luați-vă mâinile de pe România! Să vă fie rușine! Ai omorât oameni, tu Ursula!”, a continuat Șoșoacă.