Traian Băsescu cere stagiu militar obligatoriu în România: Nu rezistăm în faţa unui atac
Tot mai multe voci pledează pentru reintroducerea stagiului militar obligatoriu, iar Traian Băsescu se numără printre acestea.
Fostul preşedinte al României este de părere că Armata ar trebui să fie din nou obligatorie în România. Doar aşa, am putea avea militari profesionişti, care să poată rezista în faţa unei agresiuni.
În cazul unui atac asupra României, Armata ar trebui să facă faţă pentru 30 de zile, spune Băsescu. Asta înainte să putem primi ajutor de la trupele NATO.
La momentul actual însă, aşa ceva e imposibil. Nu avem o armată dotată. Dacă Rusia s-ar hotărî să ne atace, n-a rezista 30 de zile, spune Traian Băsescu.
Fostul lider de la Cotroceni a mai criticat şi faptul că s-au cheltuit doar 1,5% din PIB pentru apărare în 2023. Asta în condiţiile în care autorităţile declară că alocă 2,5% din PIB.
„Sunt pentru stagiul militar obligatoriu. Armata României ar trebui, înainte să vină forțele NATO, să reziste 30 de zile în fața unui atac.
Nu suntem capabili. Este o opinie pe care vreau să o spun și o să fie destui care să spună.
Nu avem o armată dotată. Nu rezistă în fața unui atac al rușilor pentru 30 de zile.
Mă uitam cu furie că declarăm 2,5% din PIB alocat Armatei, iar noi am cheltuit doar 1,5% din PIB anul trecut”, a afirmat Traian Băsescu, invitat la România TV.
Forţele de reacţie rapidă ale NATO ajung abia peste 10 zile, dacă ne atacă ruşii
Nu este pentru prima oară când fostul preşedinte vorbeşte despre acest subiect. În urmă cu doar câteva zile, în cadrul unei alte emisiuni TV, Băsescu spunea că armata obligatorie este singura soluţie pentru a crea un număr suficient de militari.
Armata României e obligată să reziste 45-60 de zile în cazul unui atac, spunea Traian Băsescu acum câteva zile. Abia după aceea NATO te poate ajuta şi îşi poate mobiliza resursele.
Iar celebrele forţe de reacţie rapidă ale NATO nu pot ajunge nici ele în România mai devreme de 10 zile. Iar în cazul unui atac masiv al Rusiei, nici ele nu vor fi de ajuns pe moment, adaugă fostul preşedinte.
„Rămâne o singură soluție pentru a crea un număr suficient de militari: reintroducerea stagiului militar obligatoriu. Știu că îmi aprind paie în cap, dar este necesară pentru securitatea noastră. (…)
Ai obligația să te aperi câteva luni până vin forțele NATO să te ajute. În cazul unei invazii, ce înseamnă 2.000 de pușcași la Kogălniceanu și alții 1.000 militari la Cincu, sub comanda Franceză?! O nimica toată!
Trebuie să ai o armată care să îți permită să reziști vreo 45-60 de zile până NATO te poate ajuta și își mobilizează resursele. În 2014, s-a stabilit formarea acestor forțe rapide.
Dar niciuna nu vine mai repede de 10 zile în România. Și vine în dimensiuni reduse, nu suficiente pentru a face față unui atac masiv din partea Rusiei, de exemplu”, explica Traian Băsescu marţi, 5 martie, la Digi24.