Traian Băsescu a venit cu o serie de vești proaste pentru pesediști și îi avertizează pe aceștia că pot pierde șansa moțiunii de cezură dacă nu vor face urgent un anumit lucru. Asta, pentru că CCR nu îi va ierta.
Fostul președinte, Traian Băsescu, a aruncat bomba: dacă moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Orban nu va fi dezbătută duminică, atunci poate fi uitată. Liderul PMP avertizează că, potrivit Constituției, moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere, iar textul moțiunii a fost citit joi în plenul reunit.
„Curtea Constituțională nu-i va ierta pe cei de la PSD dacă nu respectă termenul constituțional, avertizează europarlamentarul PMP.
”Azi au citit în plenul celor două Camere moțiunea de cenzură. Pot să fie zece contestații la CCR. Constituția este extrem de clară: la trei zile de la citirea moțiunii, trebuie dezbătută și vot. Eu nu pot schimba Constituția, nici ei nu o pot schimba. Dacă nu se dezbate în trei zile, s-a anulat moțiunea de cenzură și își văd de treabă, pentru că termenul nu poate fi modificat. Atenție, Constituția nu merge cu trei zile lucrătoare. Sunt trei zile consecutive din ziua în care s-a citit. Asta înseamnă că duminică este a treia zi, o dezbat duminică sau uită de moțiune. Abia atunci Orban poate să plângă că nu s-a respectat Cosntituția și nu-i va ierta Curtea Constituțională pe PSD dacă nu respectă termenul constituțional”, a declarat Traian Băsescu, joi seară, la România TV.
Mai mult decât atât, Băsescu este de părere că momentul de criză prin care trece România nu este potrivit pentru depunerea unei moțiuni de cenzură care ar putea lăsa țara fără guvern.
”Asta nu înseamnă că ce a făcut PSD este un lucru în regulă. Cu o țară care are atâtea crize simultan – criza din sănătate, economică, din agricultură, din educație și de bună guvernare – să depui o moțiune de cenzură, să lași țara fără guvern este o mare ticăloșie. Aici, Ciolacu trebuia să bată la ușa președintelui, să-l informeze că vor depune o moțiune de cenzură, să-i spună ce au în cap și să-i pună președintelui pe masă variantele, propunerile lor. Așa, Ciolacu a rămas să zburde singur și este exact abordarea lui Dragnea , dă foc la țară pentru interesele lui. De ce a dat Ciolacu foc la țară? Să arate la Congres că e bun de ceva. Aici suntem – o clasă politică sau două partide mari care au pretenția că sunt îndreptățite să guverneze și cărora nu le pasă de țară”, a susținut Băsescu.
Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Orban a fost citită, joi, în plenul reunit al Parlamentului, de către senatorul social-democrat Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al formațiunii. Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va sesiza CCR, vineri, cu privire la depunerea moțiunii de cenzură.