Traian Băsescu: „Demisia lui Iohannis e o probă că ceva e în neregulă”
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că nu se așteaptă ca Ilie Bolojan, care va prelua interimar funcția de președinte al României după demisia lui Klaus Iohannis, să ofere explicații privind anularea alegerilor. Acesta consideră că astfel de explicații nu există.
Critici legate de anularea alegerilor
Într-o intervenție la B1 TV, Traian Băsescu a afirmat că demisia lui Klaus Iohannis este, în sine, o dovadă că există probleme în procesul de anulare a alegerilor. Acesta a susținut că președintele ar fi trebuit să clarifice motivele care au stat la baza deciziei Curții Constituționale.
„Chiar demisia lui Iohannis e o probă că ceva e în neregulă în procesul de anulare a alegerilor. Nu pleci așa, oricât de dragă ți-ar fi pensia de fost președinte, fără să clarifici un lucru atât de important. Nu e de conceput că afirmi, dai documente în baza cărora se anulează niște alegeri, apoi pleci fără să explici care sunt considerentele pe care le-ai pus la dispoziția CCR ca să ia această decizie incredibilă în Europa. Nici măcar Lukașenko n-a făcut așa ceva”, a declarat fostul președinte.
![Klaus Iohannis, președinte](https://media.capital.ro/wp-content/uploads/2024/06/Klaus-Ionannis-presedinte-e1718030068945.jpeg)
Ipoteza unei demisii pentru evitarea răspunderii
Traian Băsescu a sugerat că Iohannis a demisionat pentru a evita responsabilitatea de a explica anularea alegerilor. El a afirmat că întregul an 2024 a fost marcat de decizii care au influențat procesul electoral.
„Eu m-aș uita atent și aș corela ce se întâmplă acum cu ce s-a întâmplat tot anul 2024. Exact pentru a obține aceste avantaje și creând o rețea care să ducă la un rezultat dinainte știut al alegerilor, vedem că s-au comasat locale cu europarlamentare, un ridicol total și eu am protestat și atunci – oamenii au votat fără să știe ce-i cu localele și cu europarlamentarele – intercalarea legislativelor cu prezidențialele a fost o altă mașinațiune care a falsificat rezultatul alegerilor.”
El a mai afirmat că Iohannis ar fi trebuit să răspundă în ce măsură anularea alegerilor a fost influențată de factori externi.
Băsescu a spus că „e foarte posibil ca dl Iohannis să vrea să scape de răspunderea de a da un răspuns ce s-a întâmplat cu prezidențialele anulate, că dânsul era cel care trebuia să dea răspunsul cât de tare ne-au influențat rușii”.