Este vorba de un dosar în care vicepreședintele Uniunii Arabilor din România, Cătălin Năstase, ar fi făcut o plângere în anul 2014, la DNA, împortiva lui Băsescu și a altor funcționari publici din Primăria Capitalei, acuzându-i că în perioada când fostul președinte a fost primar general ar fi fost implicat în afaceri imobiliare ilegale. Mai exact, Năstase acuză faptul că printr-o semnătură, Traian Băsescu ar fi retrocedat ilegal și fără a verifica toate documentele necesare aproape 40.000 de metri pătrați de teren în cartierul Dămaroaia din București.
Traian Băsescu și ceilalți funcționari publici sunt audiați în calitate de martori, urmând a se stabili dacă cele reclamate se confirmă.
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, la ieșire din Tribunalul București, că el nu a pierdut niciun proces de restituire și nu îl va pierde nici pe acesta.
„Am fost chemat pentru o restituire din 2003. N-am pierdut nicun proces de restituire, n-o sa-l pierd nici pe ăsta. Nu stiu de ce ma acuză. Vad ca nici nu a venit Cătălin Năstase, face reclamația și nici nu vine la termen”, a spus fostul șef al statului.
Întrebat de scandalul Hexi Pharma, în condițiile în care s-au folosit dezinfectanți diluați pe serviciul de ambulanță încă de când era președintele țării, Traian Băsescu a răspuns:
“Și ce trebuie sa fac eu? Sa gust antisepticele ca să văd că sunt bune?, a declarat Traian Băsescu.
Despre cazul morții lui Dan Condrea, Băsescu este de părere că a fost un accident.