Răsturnare de situație pe scena politică. Dacă până acum erau cunoscute doar candidaturile lui Nicușor Dan și a Gabrielei Firea, se pare că fostul șef al statului, Traian Băsescu, intră în scenă.
Într-o posatre pe pagina personlă de facebook, liderul PMP, Eugen Tomac, susține că negocierile între partidele de dreapta au eșuat în cursa pentru primăria Capitalei, iar ”PMP va face ceea ce trebuie”.
”Adevărul despre alegerile din București
Detest încercarea aproape disperată a unor polticieni noi sau vechi de a deforma realitatea. Este prea multă ipocrizie în jurul alegerilor la primăria București.
Mai întâi au venit insinuările, apoi acuzațiile, acum suntem în faza căutării unor vinovați pentru eșecul ce se prefigurează. Bucureștenii trebuie să știe însă adevărul.
Primul aspect. Pe Nicușor Dan nimeni nu-l dorea candidat acum 6 luni. Nici USR, nici PNL.
Nicușor Dan a fost însă abil și a pregătit terenul din timp în partidul pe care l-a fondat, dar pe care l-a părăsit, pentru că aerul libertății politice care i-a unit a fost schimbat cu altceva. Așa a fost ales candidat al USR București. Abia după ce PNL și-a anunțat public susținerea pentru Nicușor Dan, conducerea USR s-a văzut obligată să-și asume oficial candidatura lui.
Recunosc că atunci când nici USR, nici PNL nu luau în calcul serios susținerea pentru Nicușor Dan, am avut mai multe întâlniri cu el și am discutat despre nevoia de unitate în București pentru a schimba administrația PSD.
L-am asigurat de sprijinul PMP; în București suntem un partid de 10%. Însă pentru a nu exista dificultăți în negocierile cu ceilalți actori, am preferat să nu fac publice discuțiile avute”, scrie Tomac.
Băsescu e cel mai potrivit
De ceva zile, în spațiul public se vehiculează tot mai intens o candidatură a lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei, iar acest lucru a fost sugerat chiar și de liderul PMP.
”Poziția noastră a fost constant argumentată de către Președintele Băsescu, care are și autoritatea de fost Primar General al Capitalei.
Dacă pentru candidatul comun la Primaria Capitalei calculele politice au făcut ca toți să cedeze și să anunțe susținerea pentru Nicușor Dan, pentru celelalte proiecte comune – primari de sector, Consiliu General și consiliile de sectoare – nu s-a mai întâmplat absolut nimic.
Ura politică împotriva PSD s-a mutat în curtea celor două partide – USR și PNL. Aici s-a ajuns la o politizare pătimașă care nu mai are nimic în comun cu interesul general al Bucureștiului.
Dintr-o dată, eliminarea PSD nu mai trebuie privită ca o prioritate, ci ne legăm cu lanțurile de niște linii roșii inventate, valabile doar în București. În țară este permisă orice derogare, dar în capitală negocierile nu-și au rostul, pentru că nu ne permit principiile”, a mai adăugat Tomac.
Avem păcatele noastre
Totodată, acesta a mai precizat că pentru o politică corectă este nevoie de negocieri și compromis pentru a putea schimba ceva în od fundamental, iar PMP se pare că este pregătit să facă acest lucru.
”Las la o parte atacurile la adresa PMP, avem noi păcatele noastre, dar trebuie să înțelegem că politica se face prin compromis și negociere dacă vrem să schimbăm ceva în mod fundamental. Noi suntem dispuși oricând să venim cu soluții politice, nu cu acuzații, chiar dacă avem în PMP câteva voci care pot începe oricând o astfel de campanie. Iar dacă nu am făcut-o până acum este pentru că noi chiar am crezut că există șanse să avem un front comun în București.
Astăzi, bucureștenii trebuie să știe că, din păcate, nu vom avea candidați comuni la sectoare, nu vor exista liste comune împotriva PSD. Iar asta se întâmplă pentru că în USR unii oameni cu putere de decizie îl urăsc mai mult pe Nicușor Dan decât PSD și nu vor accepta un Consiliu General ales de el alături de care să-și facă campanie.
Sunt doar pretexte
Tot ce auziți public sunt pretexte.
Până la această oră nu a existat niciodată o întâlnire PNL-USR-PMP pentru a desemna candidați și liste comune împotriva PSD.
În schimb, avem partide care și-au lansat candidații, acuzându-se reciproc.
Nu pot să nu spun un alt adevăr, acela că premierul Orban mi-a împărtășit propunerea de a avea candidați comuni PNL-USR-PMP la sectoare. Din păcate, este tot mai clar că acest lucru nu se va întâmpla, iar în această situație știm bine ce urmează.
O campanie sub semnul pandemiei, în care primarii în funcție își vor face propagandă pe bani publici pentru a comunica cât de mult le “pasă” de sănătatea cetățenilor. Iar noi, ceilalți, ne vom continua păruiala publică și căutarea vinovatului pentru eșecul răsunător ce deja se anunță!
PMP în aceste condiții va face ce trebuie și vai de soarta celor care ne-au subestimat!
Vin vremuri foarte interesante, așa că luptăm TOȚI pentru București!”, a mai adăugat Tomac.