Traian Băsescu, candidatul PMP pentru Primăria Capitalei, a lansat primul atac împotriva Gabrielei Firea. Băsescu a spus că vrea să transfere companiile din cadrul Primăriei la Voluntari. unde primar este însuși soțul Gabrielei Firea, Florentin Pandele.
Conform celor spuse de Traian Băsescu, cei din București au nevoie „de un primar care să modernizeze orașul”
„Bucureștenii au nevoie de un primar care să modernizeze orașul. O să mă ocup de deblocarea bugetului. De asemenea, comenzi pentru centrale. Asta vreau să fac. Sunt bani în bugetul României sau la Banca Europeană. Cum credeți că în 2020 nu o să pot contractez bani pentru Capitală? Companiile primăriei le mut la Voluntari, la domnul Pandele. El a fost un bun ofițer de marină”, a transmis Traian Băsescu la B1TV.
Traian Băsescu schimbă numele partidului
Traian Băsescu a anunțat luni seara că dorește să preia numele de PD-L de la Partidul Național Liberal. Acest nume ar urma să îl înlocuiască pe cel actual al partidului din care fostul președinte face parte.
Acesta a mai declarat că vor exista discuții cu PNL pentru ca numele să fie preluat. Băsescu a mai menționat că PD-L este partidul care a reușit să câștige de trei ori Primăria Capitalei și de două ori Președinția României.
„Este o variantă pe care eu nu o exclud, cum nu exclud nici varianta ca PNL să se bucure de un eventual eșec al PMP, adică să nu treacă pragul, în speranța absorbirii PMP, numai că noi lucrăm acum și chiar vom avea negocieri cu PNL să ne permită să reluăm numele tradițional al PD-L, care este un partid care a dat două funcții de Președinte al României și trei mandate de primar general.
Deci este un partid care, din păcate, și-a răsturnat propria istorie – e adevărat, o istorie nouă – în mod mult prea ușor în tradiția Brătienilor. PD-L, repet, este un partid care a câștigat de trei ori Primăria Capitalei și de două ori Președinția României”, a spus Traian Băsescu la B1TV