Traian Băsescu a fost ignorat total. Spre deosebire de anii trecuți când fostul președinte făcea valuri de mulțime pe oriunde trecea, acum lucrurile au fost exact pe dos. El a fost ignorat total de toți cei din jur.

Fostul șef al României a aterizat, vineri seară, la Aeroportul Otopeni. Traian Băsescu a venit cu un zbor obișnuit, fără a fi observat de cineva. El a călătorit pe o cursă regulată Elveția-România. În avion s-a aflat  alături de pasageri din diverse naționalități.

Nimeni nu i-a dat atenție. Acesta nu s-a bucurat nici de selfie-urile cu care era obișnuit. El nu a fost ajutat nici de personalul aeronavei cu paltonul.

Traian Băsescu a fost ignorat total la Otopeni

traian basescu la otopeni
SURSA FOTO: gandul.ro
traian basescu la otopeni
SURSA FOTO: gandul.ro

În timp ce se deplasa cu trollerul prin culoarele aeroportului, fostul președinte al României nu a fost remarcat de operatorii de la aeroport. Nici alte persoane nu și-au îndreptat atenția spre fostul președinte.

De-a lungul a zece ani de mandat, în două mandate consecutive ca șef al statului, Băsescu a călătorit la clasa economică. Ca niciodată în trecut, la terminalul sosirilor, fostul președinte a fost întâmpinat de o singură persoană, arată gândul.info.

Fostul președinte a pierdut toate beneficiile și privilegiile

Traian Băsescu a pierdut toate beneficiile și privilegiile care i se cuveneau unui fost președinte. El nu mai are drept la vila de protocol, pensie sau protecția serviciilor de pază și protecție etc. Aceste lucruri i-au fost retrase urma unei sentințe definitive a justiției. Judecătorii l-a declarat colaborator al Securității comuniste, sub pseudonimul „Petrov”.

În prezent, Băsescu primește doar pensia contributivă și celelalte beneficii specifice vârstei înaintate. El beneficiază și de drept la transportul în comun și de la CFR.

Fostul șef al statului implicat într-un nou proces

Pe durata mandatului său ca șef al statului, între 2004 și 2014, Traian Băsescu a beneficiat de o serie de privilegii. A avut o vilă de protocol situată pe strada Gogol din Sectorul 1 al Capitalei. Fostul președinte a primit și indemnizații, dar și dispozitiv de protecție și pază oferit de SPP.

Acum, Traian Băsescu se confruntă cu o situație delicată. El este implicat într-un proces în care este acuzat că l-a denunțat pe George Pădure la Securitate. Fostul primar al Sectorului 1 și om de afaceri cere despăgubiri în valoare de 500.000 de euro.

George Pădure a expus circumstanțele în care a fost denunțat la Securitate de către Traian Băsescu. Pădure susține că fostul președinte al României a spus, în etapa inițială a procesului, că a avut o corespondență scrisă referitoare la el. A precizat atunci că aceasta nu a implicat agresiune fizică sau umilire. Totuși, în faza ulterioară a procesului, Băsescu a afirmat că îl cunoaște și că nu l-a întâlnit vreodată.