Traian Băsescu este cel care a numit-o pe Laura Codrța Kovesi procuror genereal al României, când aceasta avea doar 28 de ani și zero performanțe în carieră. Acum pare să regrete decizia și probabil dacă ar da timpul înapoi ar proceda altfel. Într-o intervenție la România Tv, fostul președinte a făcut o serie de declarații zguduitoare.
“Nu am niciun dubiu că au fost oameni listaţi să fie eliminaţi, nu am să îi pomenesc, pentru că nu am informaţia decât sporadic pe ici pe colo. Sunt şi oameni care au fost vizaţi să fie îndepărtaţi. Eu nu văd o logică. Eu după ce s-a întâmplat cu doamna Rarinca, pe care nu o cunosc, dar am văzut că după ce a fost achitată aşa a tăbărât Kovesi şi Livia Stanciu pe ea, încât a fost condamnată. A fost un comportament de stat mafiot. Ce interes ai ca tu Kovesi să ceri recurs în anulare? Condamnaţi un om. Atunci m-a îngrozit ce au putut să facă cele două doamne’, a declarat Traian Băsescu, la România Tv.
“Au fost mulţi oameni ţinuţi în arest cu brutalitatea, iar problema acum, mă uit la câţi se bucură şi practic mesajul lor este de a demola toată justiţia. Dau o replică: Băsescu a aprobat codul penal. Codul Penal a stat într-o comisie în perioada lui Victor Ponta. Codurile, să nu creadă cineva că le-a lucrat Băsescu la Cotroceni. Nu, cei mai mari profesori universitari, au fost 10 milioane de euro de la Banca Mondială pentru ca aceşti mari profesori, avocaţi de renume, au fost bine plătiţi să scrie acele Coduri”, a mai spus fostul preşedinte.
Traian Băsescu susține că nu a intervenit niciodată pentru un dosar penal şi insistă pe ideea că nu știe de când Justiția a devenit abuzivă.
“Ce vă pot garanta e că niciodată nu am cerut unui procuror sau judecător să facă sau să nu facă un dosar. Nici măcar pentru fratele meu nu am intervenit. Nu vreau să mă plâng. Nu vreau să vorbesc despre familia mea pe tema asta, pentru că nu cred că e cazul să mă plâng, dar vă spun altceva. Pe mine mă deranjează, nu aş spune că e un deranj neapărat, mă impresionează neplăcut cei care ar vrea să demoleze justiţia şi să ajunge unde? În 2004 unde se stabilea în Kiseleff şi îi face dosar lui Băsescu, lui ăla sau lui ăla. Abuzurile s-au produs în general la DNA, nu la celelalte structuri de parchete, unde procurorii au lucrat în treaba lor, dar DNA s-a confirmat că a mers pe înscenări. Vin şi spun. De când au început?”, mai spune Traian Băsescu.