Preşedintele Traian Băsescu a trimis vineri o scrisoare liderilor Opoziţiei în care îşi exprimă disponibilitatea de a demisiona în cazul în care aceştia vor accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea sa de reducere a mandatului şefului statului la 4 ani, astfel încât alegerile legislative să se desfăşoare anul acesta simultan cu alegerile prezidenţiale.
”Consecvent ideii de respectare a votului electoratului şi principiilor Constituţiei îmi permit să vă reamintesc faptul că prin Referendumul din noiembrie 2009 electoratul a votat pentru Parlament unicameral şi maxim 300 de membri ai Parlamentului. Acest subiect cu propuneri adecvate l-am ridicat şi în cadrul consultărilor care au avut loc la Palatul Cotroceni în data de 6 februarie. Din păcate, propunerea mea cu privire la revizuirea Constituţiei pentru implementarea rezultatului referendumului din noiembrie 2009 a rămas până astăzi fără un răspuns oficial din partea partidului dumneavoastră”, a precizat şeful statului în scrisoarea adresată preşedinţilor PSD, PNL şi PC.
Acesta le cere liderilor Opoziţiei – Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin – să supună Congresului Extraordinar al partidelor pe care le conduc mai multe propuneri având ca obiectiv respectarea votului românilor.
În context, şeful statului le solicită liderilor USL ca Opoziţia să participe la procesul de revizuire a Constituţiei pentru punerea acesteia în acord cu rezultatul referendumului din noiembrie 2009: parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.
Revizuirea ar trebui să includă şi reducerea mandatului Preşedintelui României la 4 ani astfel încât alegerile parlamentare şi prezidenţiale să se desfăşoare simultan, iar lucrările pentru adoptarea legii de revizuire a Constituţiei ar trebui să se desfăşoare astfel încât aceasta să fie supusă referendumului cu ocazia alegerilor locale din iunie – au fost propunerile transmise de şeful statului liderilor Opoziţiei.
”În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale. Consider că o astfel de abordare este în măsură a da oamenilor politici ocazia să respecte înscrisul constituţional de la art. 2 din Constituţia României care precizează dreptul de exercitare a suveranităţii naţionale a poporului român prin referendum. În acelaşi timp, apreciez că revenirea la mandatul de 4 ani pentru Preşedintele României este necesară în perspectiva consolidării deplinei democraţii”, a afirmat Traian Băsescu.
SURSA: Agerpres