Fostul președinte al României, Traian Băsescu, se pare că are numai probleme după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind colaborarea sa cu fosta Securitate. Chiar dacă acesta a declarat că va ataca la CEDO decizia, în Parlamentul European i se pregătește o altă „surpriză” neplăcută.
Grupul european PPE din care face parte și fostul președinte Traian Băsescu analizează posibilitatea de a-i retrage fostului președinte sprijinul politic în urma deciziei Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) privind colaborarea sa cu fosta Securitate, a transmis europarlamentarul liberal Gheorghe Falcă.
„Se va analiza în grupul politic dacă i se retrage sprijinul. Toată lumea a așteptat să depășească momentul spitalizării, dar discuția se va relua după două săptămâni”, a afirmat europarlamentarul la Antena 3.
Ludovic Orban a cerut și el demisia lui Traian Băsescu
De asemenea, preşedintele Forţei Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat săptămâna trecută, legat de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) potrivit căreia fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă, că „s-a făcut dreptate, dar prea târziu”, arătând că Băsescu trebuie să-şi dea demisia din calitatea de europarlamentar.
„S-a făcut dreptate, dar prea târziu. Eu aş vrea să fie pedepsiţi toţi cei din servicii, toţi cei care au lucrat în CNSAS şi care au pitit aceste dosare, pentru că, dacă aceste dosare ar fi fost făcute publice după adoptarea legii privind organizarea şi funcţionarea CNSAS, (…)
Băsescu nu mai ajungea preşedintele României, dar eu sunt convins că nu este singurul care a fost produsul Securităţii şi al serviciilor şi care a ajuns preşedinte sau care a ajuns în funcţii publice. Mă bucur că s-a făcut dreptate, mă bucur că instanţa, până la urmă, a aprobat evidenţa”, a afirmat Orban într-o conferinţă de presă la Parlament.
Băsescu va apela la CEDO privind decizia ICCJ
Amintim că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv în data de 23 martie 2022 că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.
Instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul formulat de fostul preşedinte, fiind menţinută decizia din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond, prin care a fost admisă acţiunea CNSAS şi a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că a luat notă de decizia Înaltei Curţi potrivit căreia acesta a colaborat cu Securitatea şi anunţă că va face „demersurile legale” la CEDO.
„Am luat notă de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, aşa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris Băsescu, miercuri, pe Facebook.