Traian Băsescu recunoaște că a fost „Petrov”
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a oferit un interviu dificil jurnalistei Alexandra Pacuraru într-o discuție care s-a tensionat rapid.
Într-o intervenție în cadrul unei emisiuni televizate, fostul lider a abordat subiecte precum Petrov, Monica Macovei. Totodată, el a a dezvăluit factorii care l-au ajutat să obțină victoria în alegerile față de Mircea Geoană.
În fața presiunii întrebărilor incisive legate de Statul Paralel, relațiile cu Elena Udrea și Monica Macovei, precum și implicațiile lui Florian Coldea, fostul șef al serviciilor secrete, în evenimentele politice, Traian Băsescu s-a văzut nevoit să-și articuleze argumentele și să-și justifice pozițiile. Dialogul a evoluat rapid, evidențiind aspecte sensibile și controversate din istoricul politic al fostului președinte.
Alexandra Păcuraru l-a întrebat dacă a fost initiatorul Statului paralel și dacă a coordonat acțiuni comune cu Florian Coldea, Serviciul Român de Informații și Direcția Națională Anticorupție.
„Eu i-am numit, dar nu eu i-am pus să facă protocoalele. Și vă rog să citiți hotărârea guvernului numărul 231 din 2005 și vedeți cine cere în planul de măsuri de lupta împotriva corupției realizarea protocoalelor între SRI, Parchetul General, CSAT, Ministerul de Interne, și așa mai departe”, a spus Traian Băsescu.
Jurnalista l-a întrebat pe fostul președinte dacă recunoaște că a fost Petrov.
„Da!”, a admis Băsescu.
A făcut Băsescu un pact cu Elena Udrea?
Reporterul l-a întrebat dacă a făcut vreun pact cu Elena Udrea pentru a ieși public și a dezvălui toate aspectele negative pe care le cunoștea. Fostul președinte nu a oferit un răspuns ferm.
„Eu nu am vorbit niciodată cu niciun judecător și niciun procuror despre vreun dosar, rețineți ce vă spun.
Băsescu niciodată nu a discutat dosarele cetățenilor români cu vreau procuror sau judecător. Singurul dosar despre care am întrebat a fost cel legat de răpirea jurnaliștilor”, a spus Băsescu.
În interviul său, jurnalista l-a întrebat pe Traian Băsescu dacă el a fost cel care a creat Statul Paralel și dacă a influențat sistemul judiciar prin numirea Monicăi Macovei în funcția de ministru al Justiției.
„Am numit-o pe Monica Macovei ca ministru al Justiției pentru că nu era angajată politic. Orice alt ministru aș fi numit din partid ar fi însemnat un semnal de angajament politic pentru justiție”, a adăugat el.
Jurnalista l-a întrebat dacă a fost influențat de o directivă din partea lui Soros în numirea unor persoane considerate incompetente în funcții-cheie.
„Nu a fost ghinion și am să vă spun acum în ce au constat marile distrugeri: Prima mare distrugere a fost că am semnat acordul de intrare a României în Uniunea Europeană.
A două mare supărare a fost că în România, în mandatul meu și pe aranjamentele mele avem bazele politice și de securitate avem baze americane, avem baza de la Deveselu, baza NATO, avem baza militară de la Kogălniceanu, vă deranjează că s-au s-au făcut investiții americane”, a explicat Băsescu, potrivit Realitatea.net.
Fostul președinte ar fi recurs la practici oculte
Reporterul l-a întrebat pe Traian Băsescu dacă îi place să mintă și l-a acuzat că le-a „executat” pe Elena Udrea și pe Ritzi, câteva dintre cele mai apropiate femei din viața sa.
„Aveți dovezi dincolo de coborâri în insinuare?”, a fost răspunsul lui Băsescu.
Jurnalista l-a întrebat dacă Monica Iacob-Ridzi a fost trimisă la închisoare pentru a o salva pe fiica sa.
„Mințiți când spuneți că am negociat. Sunt unul dintre cei care au susținut că Elena Udrea a fost condamnată pe nedrept. Care e responsabilitatea mea”, potrivit lui Traian Băsescu.
Reporterul l-a întrebat pe Traian Băsescu dacă a vizitat-o pe Elena Udrea de când a fost arestată și dacă a avut întâlniri cu ea în acea perioadă.
„Nu, nu am fost nici la fratele meu cînd a fost in penitenciar. Din motive care țin de interesele mele”, a spus Băsescu.
Jurnalista l-a întrebat pe Traian Băsescu dacă este adevărat că a colaborat cu puteri oculte și dacă a primit ajutor din partea unor persoane care se ocupă cu energii și alte practici subtile.
„Da, puteți sa îl întrebați pe domnul Manolea, l-am folosit în campanii. Dar nu știu dacă asta înseamna ocultism, sau înseamnă pur și simplu echilibre energetice. Bănuiesc că despre asta e vorba. (…)
Am simțit pur și simplu că este o metoda de a echilibra organismul. Puteți să o încercați. Nu e nimic ocult în asta”, a mai spus fostul președinte.