Traian Băsescu ar putea plăti daune morale uriașe

Traian Băsescu este implicat, în această perioadă, într-un proces intentat de omul de afaceri George Pădure.

Fostul șef de stat este acuzat că l-ar fi turnat la Securitate, în anii `80, pe Pădure. Acum, procesul a ajuns la final. În curând, procesul va avea și un verdict. Mai mult, privilegiile de fost președinte ale țării au fost pierdute de către Traian Băsescu, după ce un verdict definitiv l-a găsit vinovat de colaborare cu Securitatea.

Curtea de Apel București a găzduit miercuri ultima înfățișare în cadrul procesului în care George Pădure îi cere lui Traian Băsescu daune morale. Acestea se ridică la jumătate de milion de euro, conform RTV.

Traian Băsescu a solicitat respingerea apelului, argumentând că acesta este nefondat. Judecătorii au decis să amâne pronunțarea în acest dosar. Verdictul este așteptat în termen de două săptămâni.

Conform declarațiilor făcute de omul de afaceri și fost primar al Sectorului 1, notele trimise de Traian Băsescu către poliția secretă comunistă (Securitatea) sunt responsabile pentru faptul că a fost considerat drept agent al serviciilor belgiene.

George Pădure susține că Băsescu nu a fost obligat să colaboreze cu Securitatea

George Pădure a făcut câteva declarații despre implicarea lui Băsescu în Securitate. El îl consideră pe fostul președinte un „lingău serviabil”, pentru că nu a fost obligat să colaboreze, ci așa a ales.

„Eram suspectat că făceam jocul unui serviciu extern. Așa a început dosarul meu de urmărire, în 1987, pentru că eu eram în Belgia din 1980. L-am iertat pentru ce mi-a făcut mie, dar nu-l iert pentru ce a făcut României în cei 10 ani ca președinte.

În calitate de comandant de navă, nu era obligat să dea note informative, dar el era un lingău serviabil. Pe lângă faptul că dorea să se facă util, voia să aibă pe cineva la Securitate ca, în cazul în care cineva vine și îl schimbă, să aibă pe cine să sune ca să nu fie dat afară din funcție” a declarat Pădure pentru Realitatea.net.

Omul de afaceri are și dovezi referitoare la implicarea lui Băsescu. El spune că i-a scris Băsescu că „pe fiecare notă, din cele 285 din dosarul meu de urmărire, în colț scrie numele sursei. Iar la acest dosar scrie Traian. Iar CNSAS a dat hotărâre că sursa Traian este, de fapt, Traian Băsescu”.

George Pădure s-a născut pe 25 aprilie 1954, în Constanța, și este un om de afaceri român. În calitate de candidat independent, a câștigat funcția de Primar al Sectorului 1 din București în mandatul 1996-2000, beneficiind de un sprijin electoral semnificativ de 63,2%.