Traian Băsescu s-a dat de gol în legătură cu Laura Codruța Kovesi

Deși anterior a afirmat în repetate rânduri că nu era la curent cu activitățile fostei șefe a DNA în dosarele de corupție, Traian Băsescu susține acum că Kovesi ar fi manipulat cazurile, orientând presa în modul în care să abordeze dosarele gestionate de procurori.

Traian Băsescu a spus că nu se opune dezbaterii publice. Totuși, el a subliniat că aceasta trebuie să fie corectă. Băsescu a criticat presiunea asupra instanțelor în timpul mandatului Laurei Codruța Kovesi.

El a afirmat că Kovesi ar fi influențat presa pentru a prezenta cazurile într-o lumină nefavorabilă.

„Eu nu am nimic împotriva dezbaterii publice, dar ea trebuie făcută corectă și să nu punem presiune pe instanțe, cum se punea în timpul dnei Kovesi, tot cu sprijinul presei, căreia îi dădea câteva mărgele dna. Kovesi ce are de băgat pe televiziuni și în presa scrisă și, de bună seama, toată lumea avea ”hoțul”, ”banditul”, iar pe urmă cînd ajungeau la judecător multe din cazuri au căzut. Riscăm să fim în aceeași situație”, a declarat Băsescu.

Laura Codruța Kovesi
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Traian Băsescu este de părere că tragedia de la Spitalul Pantelimon este un scandal fabricat

Traian Băsescu susține că scandalul de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din București, unde se afirmă că doi medici ar fi redus intenționat dozele de medicamente pentru a provoca moartea unui pacient aflat în stare critică, este fabricat.

Băsescu consideră că profesionalismul celor două doctorițe implicate în anchetă nu ar trebui să fie contestat.

El a comparat situația cu un „film exersat” din perioada în care Laura Codruța Kovesi conducea Direcția Națională Anticorupție (DNA), având o senzație de deja vu.

În opinia sa, acuzația de „medici criminali” este iresponsabilă, având în vedere că procurorul nu a dispus un control psihiatric pentru a verifica starea mentală a celor două doctorițe. Băsescu subliniază că asistentele medicale, care sunt implicate în ilegalități, ar putea fi arestate.

„Eu nu cred în acest referat al procurorului, dacă vreți să fiu foarte cinstit, s-a mutat spectacolul din față DNA-ului din timpul lui Kovesi, la Spitalul Pantelimon. Presa fericită a primit câteva fragmente de stenograme, luați și băgați pe televiziuni și toată lumea a găsit criminalele. Deci este exact filmul exersat în timpul în care era Kovesi procuror DNA.

În primul rând, acuzația de „medici criminali” mi se pare absolut iresponsabilă. Dacă acest procuror avea și nu vreau să fac o critică a procurorului, dar dacă avea sau are convingerea că a scris corect că e crimă cu premeditare, înainte de a scrie trebuia să le trimită la un control psihiatric. Să vadă dacă sunt întregi la minte sau nu.

Nu poți să spui despre un medic care tratează zeci de oameni intr-o zi că este criminal cu premeditare, că a premeditat o crimă și nu îți pui semnul întrebării dacă e întreg la mine. Ori dânsul nu a făcut lucrul ăsta. A adunat de la asistentele medicale și dacă citești povestea vezi niște asistente care chipurile vin târâș așa în ilegalitate și pun ele substanțe. Păi acele surori medicale sunt arestabile.

În raportul prin care femeile astea au fost arestate nu scrie că surorile au povestit cum se duceau ele țârâș și mai băgau niște substanțe. Tot ele spun că ar fi lăsat la un ml pe oră. Păi dacă doctorița a venit și a oprit, atunci aia rămâne. Trebuia să scrie doamna asistentă că doamna doctor a scăzut doza la un ml/oră.

Nu știu dacă are voie să scrie în foaia de observație, dacă nu are voie să vorbească cu medicul de gardă, dar nu se duce să suplinească autoritatea unui medic specialist. Deci nu te joci cu asta”, a declarat acesta pentru România TV.

Sf. Pantelimon
SURSA FOTO: adevarul.ro