"Nu este un secret pentru nimeni, sunt convins că nici pentru dvs., viziunea pe care eu am exprimat-o acum circa două luni este aceea că mai devreme sau mai târziu vom ajunge la Statele Unite ale Europei. Dar, în acelaşi context, am susţinut că va fi cu atât mai bine cu cât va fi mai repede", a declarat şeful statului, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, "mai repede"nu este generat de o grabă a României, ci de o grabă a lumii, a efectelor procesului de globalizare.

"Iar dacă, în mod real, Europa vrea să fie în cabina de comandă a procesului de globalizare, ea nu poate să fie decât unită. Dacă vom rămâne aşa cum suntem, vom fi tot timpul în poziţia de a lupta uneori împotriva efectelor globalizării", a precizat şeful statului.