Au apărut noi informații despre starea de sănătate a lui Traian Băsescu! Fostul preşedinte al României a fost internat de urgenţă la Spitalul Militar din Capitală. Medicii îl supraveghează în fiecare clipă.
Traian Băsescu, în vârstă de 72 de ani, se află pe secţia de Boli Infecţioase. Fostul președinte al României este tratat pentru gripa A, după ce a acuzat stări de rău şi greaţă.
Traian Băsescu este atent supravegheat de medici
Medicii i-au propus să rămână internat pentru a i se administra un tratament mai complex. Decizia a fost luată în contextul în care fostul şef de stat a avut mult mai multe probleme medicale cardiace în ultimii ani.
Astfel, subliniază specialiștii, riscurile sunt majore în cazul său. Medicul infecționist Carmen Dorobăț a explicat că urmărirea de către medic zi de zi este absolut necesară în aceste cazuri.
Amintim că gripa A poate rezulta în complicaţii, mai ales în cazul pacienților cu boli cronice sau imunitate scăzută.
„De multe ori, pe lângă tratamentul antiviral şi antibioterapie, urmărirea de către medic zi de zi este absolut necesară în aceste cazuri”, a declarat Carmen Dorobăț, conform Pro TV.
Alte informații apărute online arată că vorbește cu dificultate și acuză o stare de slăbiciune. Potrivit apropiaților, ar avea și ateroscleroză. Aceasta este o boală cronică ce presupune întărirea şi îngustarea arterelor ca urmare a depunerilor de grăsimi. Mai mult, ar avea și hipertensiune.
În momentul de față, medicii încearcă să-l trateze, astfel încât să nu apară alte complicaţii. Reprezentanţii spitalului au transmis că starea lui este una stabilă.
Fostul președinte s-ar afla internat în spital de cel puțin 6 zile
Amintim că Traian Băsescu a împlinit 72 de ani în ziua de 4 noiembrie. La început, s-a vehiculat că europarlamentarul PMP s-ar fi internat pentru a urma un tratament destinat prostatei.
Totuși, alte surse medicale, menționate de Gândul, au susținut că fostul lider de la Cotroceni ar fi internat la Secția de Boli Infecțioase.
Totodată, s-a preconizat că i se vor efectua analize amănunțite. Această situație ar putea fi asociată cu o infecție contractată în timpul perioadei intense de viroze respiratorii.
Fostul președinte a suferit, în 2005, o intervenție chirurgicală pentru o hernie de disc. Potrivit informațiilor apărute anterior în presă, Băsescu a fost spitalizat în Franța și Belgia în 2020 și 2022. În aceste două cazuri, se pare că problemele au fost legate de afecțiuni cardiace.