Alegeri prezidențiale 2019! Fostul președinte, Traian Băsescu, lansează un avertisment dur. Actualul europarlamentar a anunțat care este marele pericol. Totul a fost anunțat imediat după ce Traian Băsescu a votat în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Fostul președinte, Traian Băsescu, a votat în primul tur al alegerilor prezidențiale la Liceul Jean Monnet, acolo unde și-a exercitat votul și actualul șef al statului, Klaus Iohannis. Actualul europarlamentar a tras un semnal de alarmă. Imediat după ora 11, deși prezența la vot era una record, tinerii aveau o pondere extrem de scăzută la urne.
Băsescu le-a transmis tinerilor să voteze în număr cât mai mare pentru a-și decide viitorul. Mai mult, Băsescu spune că aceștia chiar au cu cine să voteze la acest tur de scrutin.
“Cred că eu am deja gândirea omului care a trecut prin toate funcțiile și cred că aceste alegeri sunt momentul fundamental de schimb de generații. Generația mea și-a făcut datoria cât a putut, România e în NATO, în UE, trebuie să vină un președinte care să o îndrepte spre prosperitate.Am un mesaj pentru alegători. E momentul tinerilor să iasă la vot. Am văzut că au ieșit foarte puțini la vot. Este momentul vostru. Aveți pe cine să votați. Aveți pe cine alege”, a spus Traian Băsescu imediat după ce a ieșit de la vot.
El a fost întrebat cum vede situaţia de la secţia de votare de la „Jean Monnet” unde dimineaţă presei i-a fost interzis accesul. „Întâmplări de ale voastre şi de ale autorităţilor. Treceţi peste ele”, a răspuns Traian Băsescu.
Toată România votează astăzi în primul tur al alegerilor prezidențiale. Dacă nu se întâmplă vreo surpriză de proporții, și anume un candidat să câștige chiar de azi, vom avea parte și de un tur al doilea, peste fix două săptămâni. Pentru ca un candidat să câștige alegerile din primul tur trebuie să fie votat de 50%+1 din numărul total de alegători de pe liste.