Traian Băsescu a făcut o declarație de ultim moment cu privire la scena politică din SUA. Fostul președinte a exprimat o lipsă totală de încredere în șansele lui Joe Biden pentru un nou mandat.
Așadar, Traian Băsescu a subliniat faptul că Joe Biden se află în „mare dificultate”. Fostul președinte din România a amintit de faptul actualul lider din SUA a comis mai multe gafe.
Traian Băsescu nu este deloc încrezător în șansele lui Joe Biden
Vorbind despre gafele lui Biden, fostul președinte a explicat că unele dintre acestea au fost chiar foarte grave. Oricât insistă să spună că stă foarte bine din punct de vedere cognitiv, subliniază Traian Băsescu, nu poti „să-l confunzi pe Zelenski cu Putin”.
Fostul președinte a mai spus și că nu poți „să treci peste lucruri care sunt extrem de grave”.
„Mare dificultate pentru Joe Biden, mai ales prin prisma gafelor pe care le-a făcut. Și oricât insistă să spună că stă foarte bine din punct de vedere cognitiv, că a fost controlat medical, că știe pe ce lume trăiește… dom’le, nu poti să-l confunzi pe Zelenski cu Putin, nu poți… Nu poți să fii lângă președintele Franței împreună cu soția lui și cu soția ta și să dai să te așezi la un ceremonial unde n-aveai scaun. Nu poți să treci peste lucruri care sunt extrem de grave, trebuie să pleci în stânga, dar tu o iei în dreapta, aleargă ăștia după tine să te aducă pe direcția bună”, a declarat Traian Băsescu la Digi24.
Fostul președinte vrea să știe că liderul lumii libere este unul sănătos
Fostul președinte și-a încheiat declarația prin a sublinia că vrea un lider sănătos al lumii libere. Băsescu spune că vrea un lider care „ia decizii cum trebuie”.
„Vreau să știu că liderul lumii libere este unul sănătos, care ia decizii cum trebuie, care când spune da e în urma unei analize și nu în urma unei alunecări din realitate”, a conchis fostul președinte.
Biden a făcut o nouă gafă majoră
Amintim că președintele american Joe Biden a comis o eroare notabilă, în cadrul summitului NATO de la Washington. El l-a prezentat din greșeală pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept „președintele Putin”.
Această gafă a alimentat îngrijorările referitoare la acuitatea sa mentală. De asemenea, a pus sub semnul întrebării viabilitatea campaniei sale pentru un nou mandat la Casa Albă.
Biden a început corect, exprimându-și aprecierea față de curajul și determinarea liderului ucrainean, dar a comis eroarea la finalul discursului său:
„Doamnelor și domnilor, președintele Putin!”.
Realizând rapid greșeala, Biden a încercat să o remedieze:
„Președintele Putin! Îl vom învinge pe președintele Putin. Președintele Zelenski. Sunt atât de concentrat pe ideea de a-l învinge pe Putin. Trebuie să ne preocupe asta. Oricum, domnule președinte…”.
Zelenski a reacționat cu umor, spunând: „Sunt mai bun”, iar Biden a răspuns: „Ești mult mai bun”, gestul fiind întâmpinat cu suspine și chicoteli atât în sală, cât și în centrul de presă unde sute de jurnaliști urmăreau evenimentul.
Conferința de presă planificată a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a fost anulată, evitând astfel întrebările jurnaliștilor despre gafa președintelui american.