Preşedintele Traian Băsescu consideră că România este îndreptăţită să fie compensată pentru abandonarea proiectului Nabucco, context în care ţara noastră ar putea beneficia de proiecte de modernizare a infrastructurii, gestionate direct de Comisia Europeană.
‘Deocamdată – şi aici atenţionez diplomaţii din spaţiul UE şi de la Bruxelles – România se consideră îndreptăţită să fie compensată pentru abandonarea proiectului Nabucco. Ţineţi cont că România, în susţinerea ei pentru proiectul european, nu s-a aşezat între South Stream şi Nabucco, a spus pur şi simplu Nabucco, pentru că acest proiect corespundea dezideratelor de multiplicare a surselor de aprovizionare. South Stream nu este decât o consolidarea a hegemoniei Gazprom în piaţa gazelor din UE’, a declarat Băsescu, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.
El a subliniat că ţara noastră nu a făcut ca alte state vecine care s-au dus şi la South Stream şi la Nabucco.
‘De aceea, un efort şi diplomatic, dar şi tehnic, susţinute din partea Guvernului, trebuie să fie legat de proiectele de infrastructură regională, gestionate direct de Comisia Europeană. Sunt soluţii şi avem nevoie şi de modernizarea căilor ferate şi de modernizarea drumurilor naţionale din bani, alţii decât fonduri de coeziune’, a adăugat preşedintele.
Şeful statului le-a cerut diplomaţilor români din statele membre UE să susţină acest demers, pentru că România a fost singurul stat care nu a oscilat în privinţa proiectului Nabucco.
‘Toţi diplomaţii acreditaţi în statele membre ale UE trebuie să susţină această nevoie de compensare a României, pentru că am fost singurul stat care nu a oscilat şi care a înţeles să fie consecvent cu un proiect al UE. Nu vreau să se înţeleagă de aici că mă deranjează South Stream, poate să se facă, dar el nu atinge obiectivul de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze a UE’, a conchis Băsescu.
Sursa: Agerpres