Președintele Traian Băsescu a declarat în această seară, în direct la Televiziunea Română că, pe lângă proiectul Roșia Montană, România va mai deschide, pe cont propriu de această dată, alte două exploatări de aur.
„Vă pot spune că România va mai deschide în perioada imediat următoare alte două exploatări de aur. De data aceasta cu Regii românești. Undeva în teritoriul național. Undeva este un zăcământ, identificat, care are circa 50 de tone de aur, iar alt zăcământ, în altă parte, are circa 54 de tone de aur. Ambele vor fi exploatate”, a menționat Traian Băsescu.
De asemenea, președintele a justificat dorința sa ca proiectul de la Roșia Montană să demareze prin nevoia României de aur: „Vreau să punem în rezerva Băncii Naționale cât de mult aur putem. De aceea aș vrea ca exploatarea de la Roșia Montană să înceapă. România trebuie să își mărească rezerva de aur pentru viitor. Avem o redevență de 4%, acolo sunt circa 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint. Dacă în ultimii cinci ani aurul a crescut cu aproape 200%, prețul argintului a crescut cu 500%. Nu trebuie uitat că la Roșia Montană vorbim de o companie mixtă. E adevărat că Regia Cuprului Deva, companie românească, are doar 20%, iar Gabriel Resources are 80%. Redevența de 4% ne garantează că, din totalul de 300 de tone de aur, vreo 12 tone trebuie să revină Băncii Naționale. Plus cei 20% care ne revin prin prezența în companie a Regiei Cuprului Deva. O renegociere probabil ne-ar aduce ceva mai mult”.
Tot în privința acestui proiect, Băsescu a adus în discuție și necesitatea creerii de noi locuri de muncă. „Pe lângă aur e vorba, desigur, și de locuri de muncă. Trebuie să ieșim din iluzia că vor tot veni investitori străini care să ne creeze locuri de muncă. Acestea trebuie create și de noi”, a încheiat președintele României.