Traian Băsescu a explicat că are obligația față de România să facă plângere la CEDO în cazul său.

„În continuare, prioritatea mea este să mă adresez CEDO, nu am comentat decizia instanțelor, dar nu mi se poate da o decizie care nu ține cont de legislația vremii. Am jurat să respect regulamentele militare. Am obligația față de România să fac plângere la CEDO.

Era de neconceput în timpul armatei să îți minți un superior. Eu eram elev sergent și aveam în față un locotenent colonel. Era foarte greu de imaginat că mă apuc să îi spun povești despre care eu știam deja dinainte de a mă chema la cabinetul de artilerie, știam deja care era realitatea.

Traian Băsescu: Eu nu aveam cum să mint

Eu nu aveam cum să mint, era de notorietate că studenții Institutului de Marină mergeau în Mamaia Nord, unde petreceau cu studenții din tabăra de nord, veniți din străinatate.

Dincolo de constrâgerile regulamentare, există facilitate pentru care, după 1968, intrat fără viză în România. În 1975, mă întreabă ofițerul de contrainformațîi dacă am fost în Mamaia Nord și am avut întâlniri cu studenți străini și am spus că da. V-am dat doar un exemplu de ce eu mă consider neîndreptățit.

Dacă cineva îmi arată o organigramă în Monitorul Oficial, prin care eu să fi știut că elev sergent că Direcția a IV-a Securității îndeamnă contrainformații militare, eu îmi cer iertare că nu am știut. Mă voi adresa la CEDO, consider că am fost judecat pe percepțiile de azi într-o realitate care era în anul 1975. De aceea, cred că la CEDO va fi o atmosfera aerisită, în care judecătorii nu vor fi supuși sub niciunui fel de presiune publică sau de presiune de a aduce realitățile anului 1975 în anul 2022.

S-au predat în tranșe arhivele și, sincer să fiu, nu știu de unde provin aceste două note scrise de mine pe care le recunosc, este scrisul meu. Îmi asum că nu am scris minciuni acolo și era o realitate de notorietate publică.”, a spus Traian Băsescu, sâmbătă seara, la Realitatea PLUS.