Va fi adoptată o rezoluție pentru recuperarea tezaurului Băncii Naționale

Traian Băsescu a vorbit despre rezoluția care va fi adoptată joi, pe data de 14 martie.

„Astăzi s-a definitivat forma rezoluției. Am participat la aceste negocieri în cursul primei părți a zilei. Avem o formă negociată cu toate grupurile politice și care are toate șansele să treacă.

Aș vrea să fiu foarte clar, această rezoluție nu vizează toată povestea tezaurului, pentru că în 1934 și în 1956 România a primit părți consistente din tezaurul cultural arhivistic, artistic, care au fost predate la Moscova”, a declarat el pentru B1 TV.

Eurodeputatul a ținut să sublinieze că această rezoluție vizează doar tezaurul Băncii Naționale.

„Ținta acestei rezoluții este legată de tezaurul Băncii Naționale, care a constat din bijuteriile Coroanei și mai ales din cele 91,5 tone de aur fin, constând din monede de colecție, în principal, deci mult mai valoros decât aurul lingouri, și care n-a fost returnat niciodată, deși a fost recunoscut ca fiind predat Moscovei”, a explicat acesta.

Traian Băsescu este de părere că rezoluția va trece în această sesiune „fără niciun fel de problemă”.

„Părerea mea este că această rezoluție va trece în această sesiune fără niciun fel de problemă, pentru că în negocieri am satisfăcut exigențele tuturor formațiunilor politice, mai puțin a celor extremiste, de bună seamă”, a spus el.

Aurul României, folosit ca o pârghie de presiune

De asemenea, fostul președinte s-a arătat convins că aurul României nu a fost utilizat. Potrivit lui, este folosit drept o pârghie de presiune împotriva țării noastre.

„Categoric, da. Nu cred că aurul României a fost utilizat la ceva. El este păstrat, ca o pârghie de presiune împotriva României, însă ce vă pot spune cu certitudine este că, mai devreme sau mai târziu, aurul Băncii Naționale a României va reveni acasă”, a afirmat acesta.

„O să treacă și vremea lui Putin, că n-o fi veșnic acest criminal”, a adăugat Traian Băsescu.

România vrea să recupereze aurul însușit de Rusia

Joi, Comisia Europeană va prezenta în fața eurodeputaților o declarație referitoare la restituirea tezaurului românesc, sustras ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial. Această declarație va fi urmată de o dezbatere. Ulterior, va fi supusă la vot o rezoluție conexă, conform agendei sesiunii plenare a Parlamentului European. Aceasta se desfășoară la Strasbourg.

Săptămâna trecută, eurodeputatul Eugen Tomac (PPE) a declarat că această inițiativă se încadrează în contextul în care Uniunea Europeană și-a adoptat anul trecut o strategie privind recuperarea bunurilor de patrimoniu traficate ilegal în Europa.

„Am participat la această dezbatere (privind strategia – n.r.) în calitate de eurodeputat membru al Subcomisiei pentru drepturile omului (DROI) şi am constatat cu acel prilej că situaţia tezaurului nostru aflat la Moscova este aproape complet necunoscută la nivelul instituţiilor europene.

Atunci mi-am dat seama că este foarte greu să vii să prezinţi un subiect care este de maxim interes pentru noi, românii, dar este complet necunoscut pentru publicul european, pentru instituţiile europene”, a declarat liderul PMP.

„În acest context, am luat decizia de a propune o serie de acţiuni prin care să facem cunoscută chestiunea tezaurului Băncii Naţionale a României şi a întregului nostru tezaur aflat la Moscova.

În momentul de faţă am reuşit să prezentăm tuturor europarlamentarilor două volume complete în limba engleză, publicate de Banca Naţională a României şi, mai mult decât atât, să iniţiem chiar o rezoluţie (…) prin care să creăm mecanismele necesare pentru ca dosarul tezaurului României, aflat la Moscova, să devină un subiect de interes european”, a adăugat el.

Eugen Tomac
Eugen Tomac / SURSA FOTO: Facebook

Miercuri, într-o întâlnire cu jurnaliștii români în Parlamentul European de la Strasbourg, eurodeputatul PSD Victor Negrescu a subliniat că dezbaterea din plenul Parlamentului European privind tezaurul României este crucială. Potrivit lui, acest lucru ar aduce în atenția partenerilor europeni un subiect despre care nu aveau cunoștință anterior.

În perioada Primului Război Mondial, între anii 1916 și 1917, România a transferat tezaurul național către Rusia țaristă, inclusiv cantități semnificative de aur, obiecte de patrimoniu, colecții de artă, bijuterii și arhive. Scopul a fost protejarea acestora în eventualitatea ocupației teritoriului național.

După instaurarea regimului comunist, Rusia a confiscat tezaurul și a refuzat să-l returneze. Astfel, o mare parte din valorile acestuia au rămas nerecuperate până în prezent, conform informațiilor prezentate de Parlamentul European pe site-ul său în descrierea acestui subiect pe ordinea de zi a sesiunii plenare.

Victor Negrescu
Victor Negrescu / SURSA FOTO: Facebook, Victor Negrescu