Vladimir Putin a umilit toată România! I-a spus-o în față lui Traian Băsescu: Nu găsim…

Traian Basescu Vladimir Putin

SURSA FOTO: colaj Dreamstime

În cadrul unei întâlniri la Bruxelles, fostul președinte Traian Băsescu a abordat subiectul discuțiilor avute cu Vladimir Putin cu privire la tezaurul României, sustras de ruși în urmă cu peste 100 de ani.

Traian Băsescu a vorbit cu Putin despre tezaurul României

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a adus la lumină mai multe detalii despre întrevederile sale cu liderul rus, Vladimir Putin. Printre aceste dezvăluiri, Băsescu a indicat locul în care susține că președintele rus ar fi ascuns tezaurul României, pierdut acum mai bine de un secol.

Mai mult, Băsescu a făcut și o previziune cu privire la înapoierea acestuia.

Traian Băsescu a povestit că, la fel ca problema Transnistriei, nici chestiunea referitoare la tezaurul României „nu există” pentru Putin.

„Nu vă ascund că problema tezaurului a fost subiect ridicat în discuțiile pe care le-am avut cu președintele Putin la Moscova, ca de altfel și problema transnistreană. Pentru dânsul, cele două probleme nu există și v-aș putea spune că modul cum le expediază este ridicol pentru domnia sa.

Spre exemplu, la rugămintea mea de a da atenție returnării tezaurului României, depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, răspunsul președintelui Putin a fost ”noi nu găsim așa ceva”.

Nu se găsește, ceea ce nu e adevărat. Știu precis unde este, cum e depozitat și nici n-a fost valorificat în vreun fel. Este acolo, depozitat în hrubele Kremlinului. Îmi permit să spun și deocamdată nu vor să-l returneze”, a explicat Traian Băsescu.

Conform fostului lider al țării, România își va recăpăta tezaurul pierdut. Totuși, acest lucru se va întâmpla doar într-o Rusie în care democrația va fi reimplementată.

„Convingerea mea este că îl vom primi înapoi la un moment dat. Și momentul ăsta nu îmi pare a fi foarte departe. Adică momentul în care în Rusia s-ar putea să apară democrația.

Un regim ca al lui Putin nu poate să țină la nesfârșit. Are deja 20 de ani de dictatură în Rusia și 20 de ani de amenințare la adresa vecinilor.

Rusia ne-a furat tot timpul ce-am avut mai scump. După Primul Război Mondial, ne-a furat aurul. După al Doilea Război Mondial, ne-a furat pământul, a furat Moldova”, a mai adăugat Băsescu.

Tezaurul României / SURSA FOTO: Dreamstime

Care este povestea aurului românesc pe care și l-au însușit rușii

De-a lungul timpului, România a depus eforturi repetate pentru a recupera tezaurul său de aur din Moscova. Acesta a fost trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial și nu a fost niciodată returnat în totalitate.

În 1916, în timpul Primului Război Mondial, povestea pierderii tezaurului României a început să se contureze. Odată cu intrarea României în război în luna august, alături de forțele Triplei Înțelegeri și Antante, țara s-a găsit rapid într-o situație critică. Această situație a fost generată de confruntările simultane pe două fronturi majore: în Transilvania și la Dunăre.

Odată cu înaintarea trupelor Puterilor Centrale către București, mai multe instituții, printre care Guvernul, Parlamentul, Casa Regală și Banca Națională, au fost nevoite să se relocheze la Iași.

În ajunul iernii anului 1916, aproximativ două treimi din teritoriul României era sub ocupație. Armata română se retrăgea în fața avansului inamicului, pentru a se reface.

Având în vedere aceste circumstanțe, Guvernul și conducerea BNR au hotărât transferul tezaurului Băncii Naționale în Rusia. Aceasta era singurul stat aliat care avea graniță comună cu România în acel moment. S-a încheiat un acord cu reprezentanții Imperiului Rus pentru organizarea primului transport de aur cu destinația Rusia.

Aurul a fost trimis „Sub garanția guvernului rus în ceea ce privește securitatea transportului, securitatea depozitului, ca și întoarcerea în România”.

În luna decembrie a anului 1916, s-au trimis către destinația lor, Moscova, un total de 1.738 de cutii conținând tezaurul Băncii Naționale a României. Aceste cutii erau distribuite astfel: 1.735 conțineau monede, în timp ce alte trei găzduiau lingouri. În plus, două cutii suplimentare conțineau bijuteriile reginei Maria.

Valoarea aurului deținut de BNR era estimată la 314,5 milioane de lei, în timp ce bijuteriile reginei erau evaluate la alte șapte milioane de lei.