Traian Berbeceanu e OUT! Cine va fi noul Prefect al Capitalei

Berbeceanu e OUT! Prefectul încă în funcție al Capitalei va fi înlocuit de un reprezentant al USR-Plus, conform negocierilor care au dat algoritmul în urma căruia își împart funcțiile publice partidele aflate la guvernare.

Berbeceanu e OUT! Reprezentantul PNL va lăsa locul pentru o persoană numită de USR PLUS, conform înțelegerii dintre partidele din coaliția aflată la guvernare.

Noul Prefect al Capitalei este de profesie avocat și este susținut pentru a prelua funcția de Dacian Cioloș.

Berbeceanu e OUT! A căzut la algoritm

Traian Berbeceanu preacă din poziția de prefect. Locul său va fi luat de un reprezentant al USR – Plus.

Cei de la USR PLUS au spus că vor să facă o altă nominalizare care să le revine conform algoritmului.

Potrivit unor surse, cei de la USR au câştigat negocierile pentru prefectura Capitalei şi Traian Berbeceanu urmează să fie schimbat din funcţie după aproximativ patru luni de mandat.

Locul său va fi luat de Alin Stoica preşedintele fialialei PLUS sector 6, Bucureşti. El este de profesie avocat şi a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.

Potrivit descrierii de pe site-ul PLUS, Alin Stoica este avocat și deține o experiență vastă în negocieri comerciale și colective, arată evz.ro.

Experiență vastă în domeniul dialogului social

A participat la elaborarea actelor normative ca reprezentant al patronatelor, a participat la discuțiile din comisiile de specialitate din Parlament.

Dar și la Comisiile de Dialog Social din ministere și în comisia de specialitate din Consiliul Economic și Social.

Este membru activ în diverse organizații care reprezintă investitorii privați din România, fiindu-i recunoscute atât profesionalismul, cât și tactul în discuțiile tensionate.

Pentru o perioadă de doi ani (2016 – 2018), a reprezentat societatea civilă în una dintre comisiile Consiliului Economic şi Social – Comisia pentru relaţii de muncă, politică salarială, incluziune socială şi sănătate.

Atribuţiile acestei comisii sunt de revizuire şi avizare a tuturor proiectelor de legislaţie în domeniu.

În acelaşi timp, de peste cinci ani, reprezintă organizaţii patronale la nivel de industrie şi la nivel naţional în unele dintre discuţiile privind elaborarea de acte normative, atât la nivelul Guvernului, cât şi la nivelul Parlamentului.

Printre actele normative la modificarea sau elaborarea cărora care a participat se numără şi: Codul Muncii; Legea Dialogului Social; Legea privind telemuncă; Legea privind ucenicia; Ordonanţa de urgenţă privind munca cu timp redus (kurzarbeit).

Obiectivele noului prefect

Alin Stoica este membru PLUS de la înfiinţarea partidului şi a făcut parte din Comisia de Integritate Naţională a Alianţei USR-PLUS pentru alegerile locale, contribuind la efortul de selectare a candidaţilor comuni prin verificarea respectării principiilor şi valorilor promovate de Alianţa USR-PLUS.

Ca prefect, Alin Stoica îşi propune un obiectiv-cheie şi anume aplicarea la nivel local a programului guvernamental de profesionalizare şi depolitizare în administraţia publică.

Stoica a candidat la alegerile parlamentare din decembrie, dar de pe o poziție neeligibilă.

”Voi pune accent, în aplicarea programului Guvernului la nivelul Bucureştiului, pe reforma administraţiei. Avem nevoie ca de aer de profesionalizare şi depolitizare dacă vrem să schimbăm cu adevărat modul în care a funcţionat România până acum.

Îmi propun o cooperare foarte bună cu toate organele administraţiei publice locale, indiferent de culoarea politică, pentru că interesul cetăţeanului este pe primul loc. Nu în ultimul rând, îmbunătăţirea siguranţei cetăţenilor va fi un aspect-cheie al mandatului meu.

Vom continua iniţiativele bune, deja începute, şi vom demara altele, doar după ce ne vom consulta cu toate părţile implicate”, a declarat Alin Stoica, potrivit comunicatului de presă al USR-PLUS.