Instituția a primit „Premiu pentru recunoașterea internațională- certificarea Benchmark L2 acordată de Asociația Mondială a Donatorilor de Măduvă”.
Premiul a fost ridicat de către Directorul General Interimar și Medic Primar în Sănătate Publică, Traian Laurian Arghișan.
„Bună seara. Sunt onorat să ne aflăm ca Registru în rândul performerilor din sănătate. Mulțumim revistei Capital. Mulțumim organizatorilor acestei gale. Povestea Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice începe în 2013 când s-au înscris primii donatori. Când primul donator a donat celule stem hematopoietice pentru primul pacient, care a fost un copil.
De atunci, în Registru s-au înscris peste 105.000 de donatori. Peste 500 de pacienți din România au beneficiat de celule stem hematopoietice, o intervenție salvatoare pentru cancere, leucemii și bolile grave hematologice.
Dedic acest premiu, în primul rând, echipei Registrului, echipei inimoase, nu numai celei prezente, dar și celei din trecut pentru că a fost un efort continuu de a ne perfecționa. Faptul că am obținut această certificare și suntem singurul Registru din regiune care avem această certificare ne permite ca pentru orice pacient cu boala hematologică din România să putem căuta în Registru Internațional și să putem identifica un donator într-un timp foarte scurt.
Astfel încât timpul care la pacient poate curge foarte repede, să-l scurtăm și pacientul să aibă o nouă șansă la viață. De aceea invit și pe cei care doresc să se înscrie în Registru. Site-ul nostru este celule-registru-stem.ro. Procesul de înscriere este foarte simplu. Putem în felul acesta să salvăm o viață. Mulțumesc”, a transmis Traian Laurian Arghișan atunci când a urcat pe scenă pentru a ridica premiul.
Întregul eveniment poate fi urmărit aici.
Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice redă speranța pacienților români
Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este o instituție publică subordonată Ministerului Sănătății. Aceasta are misiunea de a identifica și furniza, conform standardelor internaționale, donatori de celule stem hematopoietice genetic compatibili, neînrudiți, pentru toți pacienții din România care necesită un transplant și nu au donatori compatibili în familie.
Anul acesta, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a primit certificarea Benchmark L2 din partea Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă. Această recunoaștere are o importanță deosebită. Oferă un nou impuls eforturilor Registrului de a salva vieți și de a aduce speranță pacienților cu afecțiuni onco-hematologice.
Registrul, recunoaștere la nivel internațional
Dr. Traian Laurian Arghișan, Director General Interimar și Medic Primar în Sănătate Publică și Management, a declarat pentru revista Capital că Registrul a atins performanța de a realiza anual, în ultimii trei ani, un minimum de șase donări de celule stem hematopoietice. Dintre acestea, două au fost la nivel internațional.
„Sigla certificării Benchmark L2, care s-a ataşat celei a Registrului, notifică orice autoritate sanitară internaţională că un pacient poate beneficia, în cel mai scurt timp posibil, de celule stem hematopoietice de o calitate superioară şi în cantitatea suficientă.
Totodată, se certifică faptul că RNDVCSH are activate toate măsurile pentru a proteja sănătatea şi siguranţa donatorilor săi”, a transmis acesta.
Donatorii înscriși în Registrul din România sunt într-un număr prea mic
În România, necesitatea procedurilor de transplant este foarte mare. Există mereu persoane pe listele de așteptare, numărul acestora menținându-se constant între 30 și 40, ceea ce evidențiază gravitatea situației.
Potrivit unui bilanț realizat de Registru în septembrie anul acesta, peste 500 de pacienți români au beneficiat de transplanturi de celule stem hematopoietice în centrele specializate din țară. Numărul donatorilor voluntari înscriși a depășit 105.000.
„Cu cât Registrul Național are mai mulți donatori potențiali înscriși, cu atât cresc șansele ca un pacient din România să își găsească un donator la nivel național, datorită fondului genetic comun”, a declarat dr. Traian Laurian Arghișan.
Numărul donatorilor din România depășește 100.000. Chiar și așa, acesta rămâne redus în comparație cu alte registre internaționale. Sunt locuri, unde donatorii se numără în milioane.
„În prezent, doar 0,45% din populația României este înscrisă în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, un procent scăzut comparativ cu alte țări: Germania – 9%, Israel – 12%, Cipru – 13%, dar cele mai recente date indică o tendință ascendentă în ceea ce privește percepția și acceptarea de către populația din România a gravității bolilor hematologice și a implicării active într-un posibil proces de donare”, a adăugat directorul general interimar.
„În plus, fiind membru al Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă, care reunește în prezent peste 43 de milioane de donatori potențiali din 62 de țări, beneficiem de o bază de căutare uriașă datorită interconectării cu celelalte Registre internaționale”, a completat acesta.
Registrul Donatorilor se va digitaliza
Totodată, el a declarat pentru Capital că Registrul Donatorilor va fi complet digitalizat. Instituția va avea o platformă online.
Prin intermediul acesteia, donatorii vor putea să se înregistreze și să își actualizeze datele. De asemenea, utilizatorii își vor putea monitoriza istoricul rapid și eficient.
„Tehnologii precum blockchain vor fi folosite pentru a asigura transparența și securitatea datelor donatorilor, prevenind fraudele și oferind o forma clară de control. Pe măsură ce tehnologia devine mai accesibilă, Registrul va avea exclusiv interfețe user-friendly”, a spus dr. Traian Laurian Arghișan.
Noul număr al revistei Capital
Ediția actuală a revistei Capital pune în centrul atenției o gamă diversificată de subiecte. Alături de acestea va fi și de renumitul Top al Performerilor din Sănătate. Acest clasament este structurat în zece categorii.
Acestea includ spitale publice, producători de suplimente alimentare și instituții importante din sectorul sănătății. Toate aceste entități au fost recunoscute și premiate în cadrul evenimentului dedicat excelenței medicale.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: MEDICI’S, EUMED, MEDIMA, DENKMANN, ANTIBIOTICE IAȘI, SANADOR, CLUB ONE, PRIVILEG CATERING și LA LORRAINE (Donut Worry be Happy).
Noul număr ale revistei Capital poate fi achiziționat de la toate centrele de difuzare ale presei, dar și de pe site-ul edituradecarte.ro.