Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu susţine că la Consiliul European este locul „oamenilor de stat maturi” şi nu al „şefilor de hoardă de partid”, făcând referire la afirmaţiile premierului Victor Ponta cu privire la prezenţa sa la Bruxelles.
„În prima săptămână, Guvernul Ponta a făcut un pas hotărât înapoi. Ţintele de atac ale domnului Ponta nu aparţin PDL-ului. Nu ale noastre sunt instituţiile, valorile, criteriile, bunurile câştigate în atâţia ani de valoare, ci ale românilor. Şi cu toate astea, domnul Ponta vrea să meargă la Bruxelles. Da, sigur, acolo este locul oamenilor de stat maturi, nu al şefilor de hoardă de partid. Aţi observat, poate, astăzi domnul Ponta a găsit timp să-l atace pe preşedintele Băsescu insinuând că preşedintele ar face lobby pentru o companie străină. Este specialitatea domnului Ponta plagiatul. E plagiat din Ion Iliescu de pe vremea când ne temeam de companii, de străini”, a afirmat Ungureanu într-o conferinţă de presă.
El a ţinut să sublinieze că şeful statului nu s-a pronunţat în favoarea unei companii, ci a aurului, una dintre resursele care ar trebui exploatate în folosul românilor. În context, europarlamentarul a precizat că aurul României este apărat de Băsescu şi de gimnastele române care au câştigat aurul la Campionatul European.
„Domnul Ponta apără zaţul din România, pe care-l depune zilnic în straturi din ce în ce mai groase la ministerul Educaţiei. Şi atunci, mă întreb: Pe cine vrea să reprezinte domnul Ponta la Bruxelles? Mafia diplomelor? Grupul de datornici în cash la Dan Voiculescu? Duşmanii locurilor de muncă şi ai Codului Muncii?”, a adăugat Ungureanu, precizând că USL se «alintă» spunând că este un guvern de tranziţie, întrebându-se dacă tranziţia se face spre «România mâlc a lui Adrian Năstase».
Cât despre prezenţa la Consiliului European atât a preşedintelui, cât şi a premierului, europarlamentarul susţine că este posibil să meargă amândoi, dând exemplul fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy care mergea la Bruxelles însoţit de premier. „Domnul Ponta mai face o eroare când spune: ‘în fond chestiunile europene nu mai sunt chestiuni de politică externă, ci de politică internă’. Cred că domnul Ponta nu a studiat cu atenţie poziţia noastră în UE şi nu a aflat că există cel puţin două capitole la care nu suntem în interiorul UE: piaţa muncii şi Schengen. Deci, nu putem vorbi de internalizarea tuturor problemelor europene. Poate că asta domnul Ponta o să afle în a doua săptămână de guvernare”, a conchis Ungureanu.
Sursa: Agerpres