În ţara noastră, povara fiscală este la un asemenea nivel, încât românii muncesc 147 de zile, adică aproape cinci luni!
Ziua libertăţii fiscale este sărbătoarea contribuabililor din lumea întreagă. Ea reprezintă simbolic data până la care muncim pentru stat şi ziua din care începem să muncim pentru noi. Ziua libertăţii fiscale este diferită de la an la an şi pentru fiecare ţară în parte. Anul acesta, pentru contribuabilii din România, ziua libertăţii fiscale este 28 mai. Altfel spus, în ţara noastră povara fiscală este la un asemenea nivel, încât românii muncesc 147 zile, adică aproape cinci luni! Ziua libertăţii fiscale este un indicator conceput în 1948 de către omul de afaceri Dallas Hostetler din Florida. În 1971, el şi-a donat dreptul de proprietate intelectuală unei ONG americane, The Tax Foundation (https://www.taxfoundation.org). Ziua libertăţii fiscale este calculată de asociaţiile de contribuabili din lumea întreagă. Punctul de plecare este „povara fiscală“, adică raportul procentual dintre totalitatea cheltuielilor publice şi produsul intern brut. Acest indicator arată cât la sută din avuţia creată în ţara noastră într-un an este cheltuită de Guvern – altfel spus, cât din producţia societăţii este consumată nu de cei care o realizează, ci de către stat. În 2009, valoarea sa a fost de 40,4%, pe baza datelor Eurostat şi conform metodologiei ESA 95. Echivalentul acestui procentaj înseamnă 147 de zile dintr-un an. Uneori, povara fiscală este calculată ca raport procentual între veniturile bugetare şi PIB, dar astfel se subestimează intervenţia Guvernului atunci când bugetul statului este în deficit. Consecinţa deficitului este creşterea datoriei publice, care va fi acoperită în ultimă instanţă tot prin impozite, taxe şi cotizaţii viitoare.
Indiferent de metoda de calcul aleasă, Ziua libertăţii fiscale subestimează costul statului, pentru că face abstracţie de povara administrativă generată de birocraţia zecilor de declaraţii, de incertitudinea zecilor de modificări ale Codului fiscal, de instabilitatea legislativă a celor 900 de monitoare oficiale pe an, de distorsiunile induse de alocarea arbitrară a resurselor etc. Dincolo de limitele sale, Ziua libertăţii fiscale arată, într-un mod uşor de înţeles pentru fiecare contribuabil, cât de mult costă statul şi diversele „servicii gratuite“ pe care acesta le furnizează. Acest indicator reaminteşte faptul că „resursele publice“ trebuie mai întâi produse înainte de a fi cheltuite sau redistribuite.
Percepţia costului real al unui bun sau serviciu măreşte exigenţa celui care plăteşte pentru el. În mod similar, conştientizarea poverii fiscale încurajează o exigenţă mai mare din partea contribuabililor faţă de calitatea serviciilor publice furnizate de către stat. Responsabilizarea aleşilor începe cu informarea şi responsabilizarea alegătorilor. Dar până atunci, după „ziua internaţională a muncii“, să sărbătorim împreună „ziua naţională a muncii pentru sine“!
Conf. dr. Radu Nechita, Centrul Independent de Studii în Economie şi Drept
