Mediul de afaceri românesc este bulversat de ultimele șase luni de existență. Nimeni nu mai înțelege nimic. Dacă judecăm după ultimele replici schimbate de personajele prezente pe scena pe care se joacă tragicomedia fiscalității, o singură concluzie putem trage: e grav!
Cea mai năucitoare prestanță este cea a personajului principal, prezent în ambele acte desfășurate până acum, încă de la primul minut al spectacolului guvernării. Este vorba, firește, de Liviu Dragnea, care joacă un dublu rol. Este când un simplu inginer naiv, care privește de pe margine la specialiștii în economie ai partidului, când centru atacant al programului de guvernare, căpitanul-jucător care stăpânește și banca de rezerve, și titularii pe care-i trimite în teren după cum are chef. Oricare ar fi însă succesiunea de evenimente, câteva chestiuni nu pot fi schimbate. Salariile angajaților la stat au crescut cu mult peste cât ar fi permis productivitatea, iar evaziunea fiscală pare că se simte mai bine decât oricând. Cum altfel ar putea fi explicată scăderea încasărilor din TVA la bugetul statului în condițiile în care consumul crește voinicește atrăgând după sine o creștere economică record în Europa? O altă chestiune îngrijorătoare este încăpățânarea cu care guvernanții continuă să crească salariul minim pe economie, în speranța că vor compensa acest lucru din încasările pe care le vor aduce taxele mai mari plătite de privați.
Cum vor fi compensate aceste dezechilibre? Măsurile vehiculate până acum în spațiul public nu lasă prea multe motive de optimism. Cei de la Putere caută metode prin care să pună tot clasa de mijloc a țării să plătească pentru eșecurile de până acum. Este deja de notorietate perspectiva de a deveni plătitorii unei noi taxe, zise „de solidaritate”, care să ne mai ușureze de vreo 25% din venituri în cazul în care suntem printre cei harnici și performanți, care câștigă peste medie. Cu toate că noi, ăștia, am fi oamenii care crează plusvaloare și am putea să devenim coloana vertebrală a viitoarelor încasări la bugetul de stat, tot noi suntem secătuiți constant în beneficiul a altor două categorii de oameni: cei foarte bogați, care-și ascund banii în paradisuri fiscale din afara țării și al celor asistați, care nu muncesc, dar votează.
Asta fiind situația, eu unul studiez din ce în ce mai în amănunt oportunitatea de a deveni un antreprenor cu e-rezidență în Estonia și – în același timp – un asistat social în România.