Potrivit oficialilor Ministerului Turismului, strategia şi trainingul angajaţilor vor fi oferite gratuit de către Facebook. Pentru moment nu se ştie câte persoane vor beneficia de pregătirea newmedia oferită de reţeaua de socializare. Mai multe detalii vor fi făcute publice în momentul în care va fi finalizată strategia de promovare pe Facebook, adică în luna decembrie. Promovarea va începe în primăvara lui 2011.
În mai puţin de o lună de la lansarea brandului de ţară la Shanghai, mai mulţi utilizatori de Facebook au început deja promovarea României pe celebra reţea de socializare. În luna august, Ministerul Turismului a anunţat că intră în hora promovării pe social media.
„Dacă obiectivele sunt clare şi realiste, se poate face o strategie pe Facebook. Dar trebuie realizată o comunicare foarte bine direcţionată. Numărul de prieteni este important, dar dacă numărul de comentarii este mic, atunci nu este suficient“, spune Dorina Guţu, conf. dr. universitar la SNSPA, specialist în new media.
„Dincolo de pagina în sine, trebuie promovate anumite evenimente, acţiuni. Când pagina aceea va reprezenta un efort de grup, nu doar postări ale ministerului, ci şi ale utilizatorilor Facebook, care pot reda imagini, filmuleţe, păreri etc., abia atunci putem vorbi de o comunicare 2.0“, adaugă aceasta. Toate aceste lucruri reprezintă o comunicare gratuită, care, după părerea Dorinei Guţu, este mai eficientă decât cea plătită pe Facebook. Ea atenţionează că o campanie online nu poate fi susţinută doar de Facebook şi că este necesară şi promovarea pe Twitter, respectiv are nevoie de sprijinul bloggerilor.
„O campanie online doar pe Facebook este ca o campanie într-un picior. Poţi sta ridicat, dar nu te prea poţi mişca“, mai precizează Dorina Guţu.
Promovarea pe Facebook este susţinută şi de Cristian Manafu, blogger cu ştate vechi şi consultant al companiei Progidy. „Dacă iniţiativa Elenei Udrea e doar o idee frumoasă, atunci mi se pare o mişcare bună de PR personal din partea ei, mai puţin pentru ţară. Utilizatorul reţelei sociale e mai puţin interesat că un ministru a dat mâna cu un reprezentant Facebook şi, în general, rezonează cu lucruri care îi fac lui plăcere“, spune bloggerul. Şi el pledează pentru ca promovarea României să se facă pe baza unui plan mai amplu de acţiune constantă, nu doar prin iniţiative izolate: „Proiectul va avea şanse de reuşită doar dacă va fi tratat cu seriozitate şi va avea în spate acel plan mare. În general, Facebook este o poartă pe care o deschizi utilizatorului platformei, dar ea trebuie să ducă undeva.“
Angajații Ministerului Turismului vor fi învățați cum să folosească Facebook
2 noiembrie 2010, 12:40
Ultima modificare în 2 noiembrie 2010, 14:40
Angajații ministerului condus de Elena Udrea vor beneficia de traininguri pentru utilizarea rețelei de socializare Facebook, întrucât a fost încheiat un parteneriat de promovare turistică a României între MDTR și oficialii Facebook, conform declarațiilor făcute astăzi de ministru.
Etichete: elena udrea
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Franks: BNR ar putea reduce dobânda de politică monetară în semestrul 1 din 2011
- Financial Times: Două noi variante pentru Dacia Duster
- Strategic Insurance Broker ţinteşte dezvoltarea pe segmentele auto şi medical
- BMW face scaune de avioane pentru VIP-uri
- Se pregăteşte falimentul celui de-al doilea mall din România. Proprietarii City Mall au cerut insolvenţa
- Alfa Romeo Giulietta, în România, de la 17.900 euro
- FMI ne dă banii în ianuarie, deși calendarul acordului prevedea primirea tranșei în decembrie
- Şoferii români lasă anual 15 mil. euro pe şoselele din Ungaria
- Guvernul va vinde CFR Marfă şi va restructura firmele cu pierderi
- Boc: Reducerea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei nu au fost luate în calcul la elaborarea bugetului pe 2011