Tramvaiul era în teste cu vatmanul şi un reprezentat al service-ului din Polonia. Potrivit oficialilor companiei care l-a produs, defecţiunea a apărut la mecanismul care face legătura între instalaţia tramvaiului şi linia electrică.  Priza electrică a tramvaiului, dispozitiv care face conexiunea cu liniile de curent, s-a agăţat de liniile de alimentare şi s-a răsucit.  Componenta va fi adusă de la Sighet şi va fi schimbată, scrie citynews.ro

Primul tramvai ultramodern, achiziţionat de Primaria Cluj-Napoca are 44 de locuri pe scaune şi 298 de locuri in picioare.  Compania PESA a oferit la licitaţie 6 ani garanţie pentru fiecare garnitura de tramvai – în perioada de garanţie întreţinerea şi service-ul tramvaielor este asigurat de PESA.

Tramvaiul oferă călătorilor posibilitatea de a accesa internetul, fiind prevăzut cu un hotspot Wi-Fi.

Municipalitatea Cluj-Napoca a semnat în luna martie un contract cu compania poloneză Pojazdy Szynowe PESA Bydgoszcz pentru achiziţia a 12 garnituri de tramvai, investiţie în valoare totală de 18 milioane euro. Polonezii au câştigat licitaţia organizată la finele anului trecut de primăria Cluj-Napoca, pentru preţul de 1,5 milioane euro per bucată.

<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/rLr4G3TzYfg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>