Transalpina Clujului, plină de denivelări. Cum arată drumul care doar ce a fost reabilitat (FOTO)

Unul dintre cele mai vestite drumuri din România a ajuns să fie un adevărat pericol pentru șoferi. Este vorba despre Transalpina Clujului, care deși a fost reparată în urmă cu puțin timp, este plină de denivelări.

Zona din jurul Clujului este preferata turiștilor. Priveliștea este una fără precedent, însă din păcate, șoferii nu pot admira atât de mult, pentru că trebuie să fie atenți la gropile și denivelările de pe Transalpina Clujului.

Mai exact, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, subunitare a C.N.A.D.N.R. – S.A., care se ocupă de administrarea și întreținerea drumurilor naționale a asfaltat toate gropile, însă a uitat să niveleze drumul.

În total, drumul are 80 de kilometri, iar potrivit observatornews.ro, cei care s-au ocupat de lucrare spun că presupus frezarea părţii carosabile vechi, pentru a înlătura denivelările, iar abia apoi s-a pus asfaltul. Imaginile de la locul faptei arată că drumul este denivelat, scrie Observatornews.ro.

În ceea ce privește valoarea investițiie, aceasta s-a ridicat la 400.000 de euro și a fost făcută de Direcţia Regională de Drumuri Cluj, care acum spune că va reface totul.

Explicațiile aduse de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj

Imaginile sunt fără precedent. Asfaltul este plin de ondulații, iar șoferii trebuie să fie foarte vigilenți atunci când ajung în această zonă. De menționat este faptul că traseul porneşte din localitatea Albac şi ajunge până în Huedin.

În anul 2016, drumul a fost asfaltat pentru prima dată, iar investiția a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat pentru cei din zonă, în contextul în care un val de turiști a ajuns acolo pentru a se bucura de peisaj.

Pe de altă parte, minunea nu a durat prea mult, căci în mai puțin de 5 ani drumul s-a stricat din nou.

Amintim faptul că Transalpina este cea mai înaltă șosea din România și oferă peisaje unice, acesta fiind și motivul pentru care turiștii străini o aleg ca destinație de vacanță. Transalpina în sine este unul dintre cele mai îndrăgite obiective turistice din țară, alături de Transfăgărășan.

În același timp, Transalpina face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba, străbate patru județe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba – traversând Munții Parâng de la sud la nord. Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii.

În total, drumul are 138 de kilometri și pornește din orașul Novaci, prin județele Vâlcea și Sibiu, până în Alba, în orașul Sebeș.