Potrivit unui comunicat al companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti, Directoratul societăţii, la recomandarea Consiliului de Supraveghere, a decis iniţierea procedurilor unei prime emisiuni de obligaţiuni corporative, care să contribuie la îmbunătăţirea lichidităţii societăţii, la reducerea expunerii valutare şi la diversificarea surselor de finanţare pe termen lung.

‘Sub rezerva aprobării Adunării Generale a Acţionarilor, emisiunea de obligaţiuni corporative va fi în valoare de circa 200 milioane lei (aproximativ 45 milioane euro), în lei, cu o maturitate de 5 ani şi dobânda fixă, adresată investitorilor instituţionali.
Intenţia companiei este ca oferta să fie finalizată până în a doua jumătate a lunii noiembrie 2013, moment la care obligaţiunile să fie listate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti’, se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit companiei, o emisiune de obligaţiuni s-ar constitui într-un prim pas spre creşterea vizibilităţii costurilor de finanţare ale Transelectrica, în special aferente programului de investiţii, cu efecte pozitive anticipate în ratingul societăţii (astăzi Ba2) şi asupra costurilor de finanţare şi a valorii de piaţă a companiei.

‘În urma încheierii cu succes a acestei emisiuni, societatea, sub rezerva aprobării de către Adunarea Generala a Acţionarilor, va considera iniţierea unui program continuu pe termen mediu, cu creşterea treptată a maturităţilor’, se precizează în comunicat.

Transelectrica este Operatorul de Transport şi de Sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 80 staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA şi 9.028 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a 8 sucursale de transport.

În 2012, Transelectrica a înregistrat venituri de 2,805 miliarde lei (629,5 milioane euro), în scădere cu 13,7%, şi cheltuieli de 2,762 miliarde lei (620 milioane euro), cu 11% sub cele din 2011.

Profitul brut estimat pentru acest an este de 44,6 milioane lei (10,2 milioane euro), compania programând investiţii de 420 milioane lei (96,4 milioane euro).

Acţionarii companiei sunt statul român – 58,68% din acţiuni şi Fondul Proprietatea – 13,49%.

SURSA: Agerpres