Transelectrica a obținut o finanțare nerambursabilă
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a trimis un comunicat de presă în care precizează că a obținut o finanțare nerambursabilă.
Aceasta, în valoare de 56,2 milioane de euro, a fost obținută prin componenta REPowerUE a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Amintim că aceasta a fost recent aprobată de către Consiliul Uniunii Europene.
În comunicatul de presă respectiv se mai arată că sunt susținute trei proiecte de investiții esențiale. Acestea au ca scop eficientizarea și modernizarea rețelei electrice de transport din România.
Proiecte majore pentru consolidarea rețelei electrice
Potrivit comunicatului de presă, Transelectrica va implementa trei proiecte distincte, precum:
- Instalarea de centrale fotovoltaice și instalații de stocare
Proiectul are o alocare de 29.557.000 de euro. El implică montarea de centrale fotovoltaice în 29 de stații electrice de transformare. Aceste instalații vor funcționa off-grid, furnizând energie electrică pentru serviciile interne ale stațiilor și contribuind la reducerea consumului propriu de energie electrică al Transelectrica cu cel puțin 50%.
- Retehnologizarea SMART SA
Proiectul are o alocare de 18.240.000 de euro. Acesta vizează echiparea SMART SA cu echipamente și utilaje de ultimă generație, asigurând astfel servicii de mentenanță la cele mai înalte standarde. Această retehnologizare va reduce semnificativ numărul de ore de intervenție și va consolida siguranța și stabilitatea Sistemului Electroenergetic Național.
- Optimizarea rețelei de comunicații și crearea unui centru de date
Cel de-al treilea proiect are o alocare de 8.440.000 de euro. Acesta are ca scop îmbunătățirea rezilienței cibernetice față de rețelele electrice de transport și a Sistemului Electroenergetic Național prin modernizarea rețelei de telecomunicații și crearea unui centru de date.
Contribuție la integrarea surselor regenerabile și securitate cibernetică
Implementarea acestor proiecte esențiale va consolida Rețeaua Electrică de Transport a României și va facilita integrarea capacităților suplimentare de energie regenerabilă.
Transelectrica va contribui la accelerarea procesului de decarbonizare și la îndeplinirea obiectivelor de mediu și climatice. Va asigura, în același timp, securitatea și stabilitatea aprovizionării cu energie electrică.
Aceste investiții vor aduce beneficii semnificative în termeni de eficiență, reziliență și securitate cibernetică, consolidând poziția Transelectrica ca operator național de transport și sistem al energiei electrice din România.
Implementarea proiectelor este prevăzută să fie finalizată până în 2026, contribuind astfel la transformarea și modernizarea infrastructurii energetice a țării.